Nu vorbesc aici despre cei care au plecat din România cu demnitate cu sau fără regret, pentru o vreme sau definitiv, alegând un alt spațiu care le permite să se dezvolte profesional mai bine și mai viguros decât România. Absolut firesc. Au plecat dar nu denigrează România. Unii chiar sunt cu mult peste nivelul la care se află acum România și realizarea lor se putea produce doar afară. Ăsta e plan de carieră nu lamentarea de care o să vorbesc eu. La scară mică există și migrație internă din aceleași motive. Câți nu sunt cei care au plecat în zonele mai dezvoltate ale țării: București, Cluj, Timișoara, Iași mai nou Sibiu și Brașov? Eu am plecat din Țara Hațegului pentru că nu am putut și nu am crezut că-mi va fi bine (în sensul stric subiectiv pe care-l am asupra conceptului de bine personal) și am ales Brașovul. Circumstanțele sunt pur personale și emoționale.
Unul dintre motivele pentru care nu scriu articole cu tentă negativă sau tendințe de manifest este pentru că sunt interpretate violent și nu e cazul. Prefer să vorbesc doar despre lucrurile care-mi plac, să scriu și să vorbesc despre cărțile care-mi plac, despre oamenii care-mi plac și despre ceea ce mă bucură. În literatură, cultură, artă pot face asta – pot să vorbesc și să mă raportez doar la ceea ce-mi place și rezonez. De ce să lezez vorbind despre ceea ce nu-mi place? Oricum nu interacționez, nu citesc, nu ascult ceea ce-mi crează disconfort. Dar în mediul social sunt chestiuni de care te lovești direct și față de care nu poți să nu iei atitudine critică și la urma urmei de autoapărare. Atitudine critică nu înseamnă criticism deși sunt percepuți ca fiind suprapuși termenii ăștia. Despre ceea ce-mi pare lipsit de bun simț și fair-play o să mai vorbesc din când în când că nu o fi bai. Ce am scris acum poate fi considerat, de mulți, ca fiind negativ și criticist.
foto: cristianchinabirta.ro
Vorbesc despre cei de la care, nu de puține ori, mi-a fost dat să aud că au părăsit definitiv România, dar că, în fapt, au fost alungați și că România nu i-a vrut. Ete na! Pe alții de ce i-a vrut? Săracă țară discriminatorie plină de corupți și împuțiți iar cei care au ales să rămână și să-și împlinească destinele personale și profesionale sunt la fel. Evident că au reușit prin PCR (pile-cunoștințe-relații)! Cum altfel poți într-o astfel de țară? Noi care am plecat ce minunați suntem și voi care ați rămas vă zbateți ca peștele pe uscat!
„Alupigus!” se citește de la coadă la cap că doar peștele se împute de la cap!
Unora le-am răspuns, ce-i drept, tot cu un slogan, cu care Kennedy câștiga alegerile: “Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea” (se pare că afirmația-i aparține gânditorului Khalil Gibran). La un clișeu am răspuns cu alt clișeu! Altfel se ajungea la discuții care implicau, în fapt, eșecul personal în țara de origine. Psihologic și psihosociologic există explicații și justificări clare. Dar nu vreau să vorbesc despre asta. Acești oameni au plecat dincolo și rămân dincolo cu același probleme pe care le-au luat binișor în bagaj când au trecut granița și, nu de puține ori, dau vina pe o țară pentru eșecul lor. Posibil ca „realizările” (un trai cât de cât ok, un concediu, o casă, etc) pe care le au în țările dezvoltate UE se datorează unui sistem mult mai bine pus la punct decât al României și care-ți permite un nivel de trai acceptabil mult mai ușor decât în țara noastră. Una este să trăiești pe salariul minim (sau chiar mediu) în România și alta este să trăiești, în general, tot pe salariul minim (sau din diverse ajutoare sociale) în Franța, Germania, Benelux sau țările nordice. Însă și „pe dincolo” manifestă aceiași mentalitate de a critica sistemul sanitar, educațional și social care i-a adoptat.
Aceiași români care-și denigrează țara de origine pe unde apucă și cum apucă postează mesaje naționaliste și se mândresc cu realizările românilor, de obicei sportivi sau elevi, câștigători a unor concursuri importante pe plan național. Asta mă intrigă cel mai tare. De unde disonanța asta cognitivă? Cum împăcăm contrariile? Dacă te vaiți de țara pe care nu o mai recunoști și pe care arunci toată vina de ce te mai lauzi și te simți mândru/mândră de realizările altora? Poate că la reușita lor România nu a participat cu nimic, nu le-a oferit învățământ gratuit, asistență medicală, părinții n-au investit deloc în ei și suport emoțional/profesional, nu au găsit prieteni aici și totul este o reușită personală care nu mă privește și nu te privește. Sau poate țara asta de căcat și pângărit cum o numiți (parțial adevărat când vorbim de sistem, daor de sistem, nu de țară) nu a contribuit cu nimic la realizările lor? PLM, învățați să fiți verticali că doar sunteți acum parte a unei civilizații net superioare la care voi contribuiți prea puțin doar mulgeți! Un obiect arhaic de lemn: greblă vă spune ceva?
P.S.1. Cinste românilor care muncesc onest și-și asumă statul într-o nouă cultură și civilizație. Nu cred că este ușor să te adaptezi într-o țară nouă și să muncești din greu pentru ați împli visele și pentru ați ajuta partea de familie rămasă în țară.
P.S.2. Nu de puține ori diaspora a dat semnalul reparatoriu față de acte de jignire și afront aduse României din interior. Vezi doar cazul extremistului maghiar Csibi Barna și reacția diasporei.
foto: cpcar.ro
România care alungă români!?!?
