Author Archives: catalinstanciu

Gândirea științifică occidentală și tradiția budistă

Tags :

Category : Brasov

Asociaţia Prietenii Editurii Rabten a organizat luni seară 22 octombrie, la Sala Patria, o conferinţă publică cu titlul „Gândirea științifică occidentală și tradiția buddhistă” în compania Maestrului Jampa Lungtog, călugăr buddhist din Centrul de la Înalte Studii Tibetane Rabten Choeling din Elveţia.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Centrului Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, reprezentat de prof. univ. dr. Adrian Lăcătuș.
Conferința, din punct de vedere al cunoașterii, nu a adus nimic nou, însă bunul simț și smerenia lui Jampa Lungtog a fost ceea care a marcat seara.
S-a vorbit despre esența budismul tibetan fără a se intra în nuanțe. Cele trei componente: materie, minte și cel compus (cel care nu este nici materie, dar nici minte, cum ar fi timpul) au fost descrise succint, punându-se accentul pe faptul că budismul încurajează omul prin învățăturile sale să nu creadă fără a cerceta. Pentru a accepta un produs al minții celuilalt trebuie să vedem dacă teoria sa se suprapune în totalitate cu realitate. Credința oarbă nu este apanajul budismului tibetan. Maestrul a făcut o eroare când a spus că budismul este singurul care susține gândirea critică în abordarea religioasă. Creștinismul face același demers spre rațiune, cunoscut fiind pasajul din Faptele Apostolilor cu credincioșii din Bereea.
Asemănarea dintre educația occidentală, dar și cea est europeană este dată de faptul că au doua aspecte comune:

– transmiterea de informații
– formarea unor comportamente.
Accentul tibetan, în educație, cade pe maestru și pe capacitatea acestuia de a transmite clar și atrăgător informațiile foarte dificile, astfel capacitatea acestuia de a preda diminuează esențial dificultatea celor ce necesită învățare.
Educația în cultura budistă presupune transmiterea informațiilor însoțită de atitudine.
Discipolul care are o atitudine arogantă față de maestru nu va reuși să asimileze cunoștințe și să adopte atitudini de folos.
Educația tibetană transmite un comportament care să nu fie egoist, care să nu aibă legătură doar cu propriile nevoi ale individului, ci și cu ceilalți. Să-ți pese de celălalt, să vezi nevoile celuilalt, aceasta fiind trăsătura caracteristică a unui comportament nobil.
Cheia unei vieți fericite este dată de respectul care există între oameni, conștientizarea bunătății care există în oameni.
Important este că s-a vorbit despre budism, în sine, fără a se face referire explicită la alte modalități religioase de raportare la viață. Dimpotrivă, existența mai multor religii oferă omului posibilitatea de a alege ceea ce rezonează mai mult cu ființa sa lăuntrică. O singură religie este echivalentă existenței unui singur fel de mâncare, a unui singur miros, a unei singure culori.
Accentul a căzut pe modul de educația tibetană și pe comportamentele morale dezirabile în societate și familia tibetană, cu precădere.
Sesiunea de întrebări a scos la iveală abilitatea lui Jampa Lungtog  de a oferi răspunsuri bune unor întrebări foarte slabe.
O întâlnire, până la urmă, reușită și plăcută.

Pororoca (2017)

Regia: Constantin Popescu

Cu: Bogdan Dumitrache (Tudor), Iulia Lumânare (Cristina), Adela Marghidan (Maria), Ștefan Raus (Ilie)

Durata: 152 minute

 

Povestea unei familii tipice a României de azi, soții/părinții Tudor și Cristina și cei doi copii, o fetiță, Maria de 5 ani și un băiat Ilie de 7 ani care se curmă dramatic atunci când Maria dispare din parc, în timp ce era cu tatăl și fratele.
Mânat de sentimentul profund de vinovăție pentru că Maria a fost răpită din neatenția sa, soția acuzându-l indirect prin tăcere, iar socrii, cum altminteri, prin abordare directă, Tudor trăiește etapele disperării.
Cadrele lungi, vibrante dar monotone doresc să transmită tensiunea intrapsihică pe care Tudor o trăiește în încercarea de a soluționa, de unul singur, cazul său (așa cum este privit de poliție) pentru că nu beneficiază de întregul sprijin de care se aștepta din partea autorităților, a familiei și a rețelei de prieteni. Am studiat, după film, puțin procedura în cazul dispariției copiilor. Filmul nu respectă standardul și dă senzația unor polițiști neimplicați și indolenți. Continuă ideea tragismului generalizat și psihotic al totalei incapacități a societății românești ți a autorităților, în special, de a face față unor situații de criză.
Bogdan Dumitrache își joacă foarte bine rolul surprinzând nuanțele psihologice ale disperării și deznădejdii. Un rol, privit din aspectul acesta, extrem de dificil.  Sunt convins că lângă premiul pentru rol principal pe care acesta l-a câștigat la San Sebastian Film Festival se vor alătura și altele. Este filmul unui actor, singurul care iese în evidență peste tot ce înseamnă conceptul unui film și mă refer, în principal, la regie, scenariu și imagine. Pororoca este un thriller psihologic, un film despre psihologia disperării și a deznădejdii.
La urma urmei, în artă, dincolo de rafinamentul fiecăruia dintre noi, totul se reduce la gust, iar mie Pororoca, privit ca întreg, nu mi-a plăcut. Ce-i drept poate aduce unele conștientizări sau poate alimenta angoasele cu care părinții s-ar putea confrunta, însă sunt prea puține elemente, care să mă facă să așez filmul, în primele două rafturi ale interesul meu pentru cinematografie.
 


Nelyubov

Category : opinii

Nelyubov (2017) – “Fără iubire” filmul rusesc premiat la Cannes este de o duritate latentă cu multiple subiecte psihosociale.
Societatea postsovietică privită din interiorul unei familii aflate în divorț, ambii parteneri fiind angrenați în altă relație, cu un băiețel de 12 ani ivit pe lume din cu totul și cu totul alte motive numai din iubire nu.
Intriga se petrece pe fondul unei presupuse plecări de acasă a copilului neiubit, nedorit și de a cărui viață nu-i pasă nimănui. 
Un film cu multiple traume, un film psihologic dacă-l privești doar din prisma personajelor adulte care-și duc  viața pe repede înainte.
Vizionarea nu este neapărat una plăcută dar poate fi utilă deoarece astfel de drame sunt la tot pasul pentru că neiubirea este aducătoare de drame și suferințe. Neasumarea, imaturitatea adulților aduc nenorociri în viața copiilor.  Un film de care nu are cum să nu-ți pese. 
undefined


JDT

Category : biografii , Jurnal de tată

  • Tati, acolo e altă țară de este zăpadă, mă întreabă Vladimir
  • Nu, sunt Munții Retezat, o să mergem cândva, facem câteva ore din Zăvoi

  • Cineva a pus zăpadă acolo.

  • Cine a pus zăpada pe Retezat? îl întreb eu

  • Bubu!

  • Bubu?

  • Nu, am greșit, Stela a pus.


Liniștea de la mijlocul vieții

Category : opinii

Îmi programasem zile de singurătate pentru 31 martie 2018 când urma să împlinesc 40 de ani. Zile în care să fiu doar eu în muntele care mă primea fără să se tulbure de vremurile din mine.
2018-04-13-PHOTO-00000394 (3)
Neîntâmplarea a făcut ca tot ce plănuisem să se răstoarne în mine cu liniște, bucurie și iubire. Am fost luat de mână, acum câteva luni bune, de cea care-mi lipsea de mii de ani și dus într-un loc de care nu știam. Pentru prima dată în viața mea mă lăsam cuprins și sărbătorit. Curajul de a-ți schimba viața și de a o lua de la capăt, la mijlocul ei, poate fi considerat de unii nebunie sau nechibzuință. Pentru noi, Tess și cu mine, este doar asumarea și răsplata anilor ce ne-au dus unul către altul, acum când maturitatea nu se numără în ani ci în capacitatea de a recunoaște, de a primi pe deplin ceea ce-ți este similar. Zicala: „Contrariile se atrag” este un mit fals. Spun, fără tăgadă, că poate se atrag, dar cu siguranță duc la suferință și distrugere. Similaritatea și modul apropiat de a fi, de a gândi, de a te raporta la viață, cu toate ale ei, sunt cele care duc la integrarea sufletelor și la finalul căutărilor, căci cele două părți pierdute ale androginului s-au regăsit.

Ajungem în satul Cheia, venind dinspre Brașov, de unde o cotim, spre stânga prin povârnișuri. La marginea drumului de munte, o căprioară ne aștepta fără să se teamă. Era doar la 4-5 metri de noi și nu s-a îndepărtat chiar dacă minute în șir am stat în proximitatea ei. Era semnul de bun venit al naturii. Știam deja că ne îndreptăm spre munții Bucegi, dar nu bănuiam unde. Tess, deși emoționată, nu-mi spunea unde mergem, iar eu nu mai întrebam demult. Așa cum întrebările nu-și mai au rostul atunci când lași inima să-ți fie călăuză. Răspunsul stă în ceea ce simți, singura informație veritabilă a noastră.
IMG_0352 (2).jpg
Felina (un Freelander portocaliu) toarce și urcă pantele cu bucurie. Respiră lejer, echilibrat. Îi simt descătușarea după ce a fost ținută prizonieră pe șosele. Cunoaște, la rândul ei, libertatea pe drumuri de munte. După 5 km, într-o căldare, se deschide un peisaj dintr-o altă lume. Peste noi stau să se prăvale Munții Bucegi, pe de o parte, Piatra Craiului pe de alta, Fundata și Cheia. Nu este un sentiment de nesiguranță ci unul de plinătate.

Amfiteatrul Transilvania este un resort de o frumusețe aparte. Proprietatea se întinde pe 100 de hectare, cu câteva grajduri care au fost renovate într-un stil propriu de mâna celor care o dețin. Camerele sunt amenajate artizanal și te aduc un pic din lumea hobbiților nordici ai lui Tolkien. Miroase a străvechi, a legende și povești ce sunt șoptite pentru a fi auzite doar de cei care le caută. Gazdele sunt extrem de primitoare, deschise și prietenoase. Vor să te facă să te simți un om d’al locului și asta devi dacă ai mintea și sufletul deschis. Mâncarea, în cea mai mare parte, provine din ferma proprie, foarte gustoasă și generoasă cantitativ.

Într-una din vechile poiate, fânărițe sau odăi – denumirea depinde de locul de unde te-ai desprins – este amenajată o cameră rustică cu arome de fân, otavă, trifoi, iasomie, flori de câmp ce te aruncă din veacul acesta în timpurile blânde ale copilăriei. Ești cuprins de lumea uitată a bunicilor.
Acest loc nu este pentru oricine. Nu este pentru fițoși ci pentru cei care pot primi natura, simplitatea ca pe cel mai frumos dar. Energia revigorantă și revelatoare este pentru cei care au deschiși nu doar ochii fizici ci și pe cei spirituali.
Dacă ar fi să fac vreun legământ la care să fie martori, aici ar fi acel loc.
IMG_0341.jpg
 
 


Un sociolog despre deliruri poetice

Category : biografii , delir

Mihai Tatu, sociolog și puternic activist social – nu socialist – prin Asociația Visum dar și politic spune despre cartea mea Deliruri apărută în 2017 la editura Eikon.
Deliruri, de la poezie
Scriu despre poezia lui Cătălin Stanciu sau poate chiar despre el, dar nu-mi e clar încă, pentru că nu mi-e clară poezia. N-am știut niciodată ce să fac cu poezia sau ce să zic despre poezie. Cred că sunt poemofob dacă stau să mă gândesc.
Îmi aduc aminte de când eram mic că mă puneau oamenii mari să le recit o poezie și uram lucrul ăsta. Îmi aduc aminte de profii de română (tot oameni mari), care ziceau că poezia trebuie să aibă rimă și nu știu ce fel de vers și că poetul vrea să spună, în versurile sale, ceva ce profii îl transmitea ca adevăr absolut. După ceva timp de poemofobie pot să le spun acestor oameni mari să nu mai omoare poezia, poezia nu este despre adevăruri, poezia e un pretext de a căuta, de a experimenta, de a comunica.
Ca să mă vindec, parțial măcar, am avut nevoie de Tiuk. Mulțam CenaKlub Tiuk și Mihail Vakulovski.
Volumul său de poezie, „Deliruri”, este rezultatul unui proces de distilare al cotidinianului și al mentalului. Este un set de semne de subiectivisim, de tipare, de introspecție, de confuzie, necesar atât psihologului și sociologului, cât mai ales omului pornit în lungul drum al vieții pentru a nu merge pe întuneric, pentru a evita accidentele în curbele periculoase. Îți arată pericolul nebuniei, discriminarea, homofobia, tipare sociale, în timp ce explorează iubirea, familia, relațiile, divinul.
Cătălin Stanciu în volumul Deliruri
 

5

Atunci când facem sex

scotocim în creierul celuilalt

în istoria sa personală,

deschidem cutia Pandorei

și ne răzbunăm pe toate femeile

pe care nu le-am putut iubi

până la capăt.

12

Îmi vine să-mi fac zilele de nesuportat
să-mi fie mai ușoară
așteptarea
și întoarcerea
în inconștient”

Articol integral poate fi citit pe site-ul Asociației Visum.


Lansare „Deliruri” – 22.03.2018 în cadrul Tîrgului Internaţional de Carte şi Muzică Libris

Category : Brasov , personal , poezie , tiuk , tura vura

CenaKLUb Tiuk nr. 101

vă invită la lansarea volumului de poezie

„Deliruri” de Cătălin Stanciu, Editura Eikon, 2017.

Invitați: Valentin Ajder, Laurențiu-Ciprian Tudor.

Moderator: Mihail Vakulovski.

Prezintă: Augusta Oniță, director Libris.

Aula Universităţii Transilvania (bd. Iuliu Maniu nr. 41 A),

22 martie 2018, ora 18:00,

în cadrul Tîrgului Internaţional de Carte şi Muzică Libris

CenaKLUb Tiuk 101, Catalin Stanciu


Zăvoi -1756 și 1763 – Harta Iosefină

Josephinische_Landaufnahme_pg232Despre Harta Iosefină
Ridicarea topografică iozefină (în germană Josephinische Landesaufnahme), denumită și „Prima ridicare topografică”, este primul proiect unitar de ridicare topografică a Imperiului Habsburgic. Cele 3589 planșe inițiale, desenate și colorate de mână, au fost apoi completate până la 4096 de secțiuni. Au fost denumite după Iosif al II-lea, împărat romano-german. În prezent sunt păstrate în Arhiva de război (Kriegsarchiv) a Arhivelor de stat ale Austriei.

Istoric

Realizarea hărților a avut o motivație militară. În timpul Războiul de Șapte Ani, dus între 1756 și 1763, trupele austriece au simțit acut lipsa unor hărți precise. Ca urmare feldmareșalul Daun i-a propus suveranei Maria Theresia, în 1764, să ordone ofițerilor din Statul Major General să cartografieze unitar toate țările componente ale Imperiului. Până la această dată, realizarea hărților era atribuțiunea proprietarilor funciari, care comandau hărți ale proprietăților lor. În data de 13 mai 1764, după ce a primit încuviițarea suveranei, Consiliul de război (Hofkriegsrat) a dat ordinele de începere a primei ridicări topografice generale. Lucrările au început în Boemia și Moravia.
Ridicarea topografică iozefină, începută sub domnia Mariei Theresia, a fost terminată sub cea a lui Iosif al II-lea, Împărat romano-german. Hărțile erau desenate de mână și erau făcute la scara de 1 țol vienez : 400 klafteri vienezi (ceea ce corespunde aproximativ cu scara de 1:28.800). Variațiile de altitudine erau redate prin hașuri și nu prin curbe de nivel.
Având la bază aceste ridicări topografice, s-au confecționat hărți la scara de aproximativ 1:115.200. Și acest set este considerat ca fiind parte din Josephinische Landesaufnahme.
Nu s-a făcut ridicarea topografică în Tirol, deoarece exista deja lucrarea cartografică Atlas Tyrolensis, realizată de cartografii Anich și Blasius Hueber în anul 1774, la scara de 1:103.800.
În final, ridicarea topografică iozefină a avut ca rezultat peste 4000 de planșe, realizate în perioada 1764 – 1785. O parte din ele reprezintă Transilvania. Ulterior, până în 1806, s-au realizat și alte planșe cu teritoriile din sud-vestul Germaniei, porțiuni mici din ElvețiaFranța și Veneția.
Inițial, setul de hărți a existat în numai două exemplare, unul pentru împărat și celălalt pentru conducerea militară. Ambele au fost ținute secrete.
În funcție de talentul celor care le-au realizat, planșele diferă calitativ, atât grafic cât și tehnic. Neavând o bază de măsurare comună (triangulație), planșele nu pot fi asamblate într-o hartă mare.
În 1807, au fost înlocuite prin ridicarea topografică realizată în timpul lui Francisc I al Austriei , denumită „Ridicarea topografică franciscană” (Franziszeische Landesaufnahme).
Mai multe citiți aici


Poarta Ecaterinei

Poarta Ecaterinei este unul dintre monumentele cel mai bine conservate din Brașov și din întreaga Transilvanie. Este obiectivul care s-a păstrat cel mai fidel față de varianta originală.
Poarta Ecaterinei (n.r. – „Katharinentor”, în germană) își începe povestea în anul 1559 când șcheienii o construiesc pentru a putea intra în cetate. În decursul veacurilor a fost cunoscută și sub denumirea de „Porta Superior”, „Porta Corpus Christi” sau „Porta Sancte Katharinae”. A fost construită pe fundația fostei porți de lemn numită „Poarta Sfântului Duh”, atestată documentar în anul 1522, dar distrusă în urma inundației din 24 august 1526.
Poarta este situată la mijlocul distanței dintre Bastionul Țesătorilor și cel al Fierarilor, pe actualul Șir Beethoven.
Arhitecură și istorie
„Poartă” este un termen impropriu pentru că, în fapt, vorbim de un turn care făcea parte dintr-un ansamblu mai vast și care a fost demolat la începutul secolului al XIX-lea. Rolul acestei porți a fost preluat de către Poarta Șchei care și ea, la rândul ei, a fost construită pentru a deservi șcheienilor ce coborau în Brașov.
Arhitectura este unică în lume, acesta fiind elementul care-i conferă o importanță artistică și culturală însemnată. Poarta are formă pătrată și este construită pe trei niveluri. Bolta este pictată în stil renascentist. Partea superioară este prevăzută cu patru turnulețe ce simbolizau „Jus Gladii” (n.r. – un fel de consiliu local al acelor timpuri), un privilegiu medieval prin care conducătorii Brașovului aveau dreptul de a aplica pedeapsa cu moartea.
Deasupra intrării găsim stema orașului Brașov, sculptată în piatră, dar și o inscripție cu anul 1540, a cărei semnificație nu este cunoscută. Se știe cu certitudine doar că nu reprezintă anul ridicării turnului. Lângă poartă se mai păstrează o mică parte a vechilor ziduri. Pentru cele opt guri de tragere a fost adus armament din Praga, așa cum atestă documentele acelui timp. Turnul Porții este, în cea mai mare parte a sa, acoperit de pământ din cauza dezastrelor naturale din anii 1689 și 1738.
La începutul secolului XX se desenează un parc și o alee ce trec prin fața porții – actualul Șir Beethoven.
Între 1971 și1973 poarta a trecut prin cea mai importantă restaurare de până atunci, pornită cu gândul de a-i reda aspectul inițial. În 2006 a fost restaurată din nou, aceasta fiind și cea mai recentă restaurare. Se amenajează squarul din spatele porții-turn și este permis accesul prin deschiderea cu boltă renascentistă.
Poarta azi
Turnul restaurat al porții găzduiește diverse expoziții: grafică, pictură, fotografii vechi, expoziții tematice etc. A devenit un spațiu expozițional căutat de către artiștii locali sau străini. Putem vorbi și de un mic parc dendrologic, interesant nu doar pentru studenții de la  Facultatea de Silvicultură, aflată în proximitatea edificiului, ci și pentru orice trecător, localnic sau turist. Aici întâlnim platani, specii de salbă, arborele vieții, forsișia, tuie, arțar, castan etc.

Poarta Ecaterinei, șirul Beethoven și micul parc dendrologic sunt puncte de frumusețe și respiro. Vă recomand să le treceți pe lista obiectivelor de vizitat.
Articolul a fost scris pentru merg.in/brasov
 


Doar iarna-i relativă

Category : biografii

Avem o formă relativă de iarnă,

însă folosiți petecele de zăpadă

pentru mesaje ce nu sunt relative!

 


BLOG

Program

0737679677
Luni - Vineri:
16,30 - 21,30

Newsletter

Abonează-te și fii în permanentă legătură cu noi: