De azi voi ține, din când în când, un jurnal de tată. Sunt tatăl a doi băieței zvăpăiați și energici, frumoși dar care te și scot din țâțâni. Ce-mi veni să fac asta? Cu adevărat mama are mai multe joburi, unul clasic – profesional și altele acasă. La fel și bărbatul are un job în afară și cel puțin două „part-time-uri” acasă 🙂 Unul este legat de copii și altul de susținerea soției (preponderent moral și/sau oarecum/puțin cu treburile casnice):
a) pentru că la ea oboseala se adună în grija și din grija copiilor
b) cea de suport și uneori pur și simplu de „suportare” a ei 🙂
Habar n-am ce o să fie dar știu clar ce nu va fi:
1. Nu va fi o apologie a tatălui.
2. Nu va fi despre psihologia tatălui și rolul acestuia în dezvoltarea copilului. Nu scriu pentru că sunt psiholog, acest lucru este relativ în viața de familie și în rolul de părinte.
3. Nu vor fi articole misogine și nici care minimalizează rolul mamei.
4. Nu vor fi rubrici educative, nu va conține sfaturi ci doar experiențe de viață. Noica spunea foarte fain: „Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături”
5. Nu va fi despre valori și principii
Un lucru este cert: un bărbat poate divorța de soție – dar nu divorțează și de copiii săi. Relația conjugală se poate rupe însă cea de tată niciodată. Poți să fii ex-ul din viața unei femei, fostul șot, etc dar nu poți fi fostul tată.
Jurnal de tată
