Cu ce au fost înlocuite în unele gări rampele speciale pentru persoanele cu dizabilități

Cu ce au fost înlocuite în unele gări rampele speciale pentru persoanele cu dizabilități

Sunt duse in brate de angajatii CFR sau transportate cu masina pentru valize, deoarece trenurile de la noi nu dispun de rampe speciale. Li s-a intamplat si azi unor tineri cu mobilitate redusa, care au plecat din Targu Jiu catre Targoviste, unde sunt studenti.
In Romania, doar cateva vagoane sunt prevazute cu rampe pentru cei cu dizabilitati.
citește mai departe articolul

vagon


Experiența unei lansări de carte

Un articol scris de Raluca Andreea după ce a fost la lansarea cărții mele ”Viața e un drum pe jos”
”Inopinant printre problemele și grijile de peste zi printr-un noroc chior aș spune întâlnesc un psiholog, un om destul de interesant din punct de vedere cultural foarte profi la aflarea veștii că sunt blogger și că mă implic în diverse activități sociale și culturale mă invită să particip la o lansare de carte. Aveam să mă întreb oare ăsta este începutul unui drum? De a învăța de la cei mai buni cum se scriu poezii dar mai ales romane care redau stările și seriile de sentimente care ne petrec de fapt, în care ne regăsim aș spune. Acest psiholog care a văzut lumea prin alți ochi….”
Citește tot articolul aici
975872_10151582703399334_1965775835_nGrafică – Denisa Nistor


Cezar Pârlog – Flori, fete, fițe sau băieți

Volumul de proză scurtă „Flori, fete, fițe sau băieți” de Cezar Pârlog, apărut în 2014, la editura Tracus Arte, este o carte ce te pune în dificultate. Nu știi de unde să o apuci. Este ca un puzzle al cărui piese au fost dispersate, dinadins, de autor, iar cititorului îi revine dificila misiune de a reconstitui întregul. Avem un puzzle cubist cu piese inegale, cu muchii ascuțite și tăioase, cărora le găsești cu greu locul. Proza lui Cezar Pârlog are spații picturale suprapuse, culori amestecate, cu tușee fanteziste și suprarealiste. Întâlnim proză thriller, polițistă, de atmosferă, de dragoste, perversiuni și tulburări de comportament sexual, scene obscene de soft porn sau reverie-viol, crime, etc. În Epilogul Erată, cu un umor fin, autorul ne oferă, totuși, o cheie prin care să pătrundem în universul său. ”Aici e vorba numai de creație, de invenția minții autorului. Iar orice scriere la persoana întâi este autoficțiune, nu autobiografie; doar o mică diferență” (pag. 191). Autorul se justifică printr-un citat din Nabokov: ”cel mai grav lucru pe care-l poate face un cititor este cel de a se identifica cu un personaj din carte” continuând ”acest tip inferior de imaginație nu este acela pe care țin eu să-l folosească cititorii. Pentru că literatura este invenție, proza este ficțiune.”
coperta_parlog
Cu toate acestea, în cele 25 de scrieri neomogene, îndrăznețe, obraznice și inegale (unele sunt scrise serios, iar pentru altele ai sentimentul că sunt scrise în glumă, pentru a fi povestite la o șuetă) am însemnat câteva teme bine conturate: În ”Cărăbușul auriu” întâlnim o interesantă și captivantă trecere transgenerațională: bunic – tată – fiu – nepot. Stereotipii, stigmatizări sociale și etnice, dar și rezistența la schimbare în grupurile minoritare (”Școala rom”). O societate anomică prin inversarea valorilor, a rolurilor și reperelor educaționale. Elevul devine furnizor de droguri pentru profesor (”La un pișcot”). Vedetismul și slugărnicia în cultură și grupurile literare. Perversiunile și tulburările de comportament sexual ale bărbatului însurat și casnic, bărbatul gerontofil, care-i face o favoare trupească si de self-esteem femeii milf, trecută prin viață. Probleme de cuplu – în care teama de moarte, de ați pierde partenerul, transformă cuplul într-o entitate ce se conservă în propria sferă, într-o nesfârșită tăcere, într-o relație autistă cu cei din jur (”Paradox rotund”).
Cezar Pârlog, cu umorul său, își ironizează personajele și prin ele societatea de azi. Societatea urbană, în special. Într-un fel, face o pertinentă psihosociologie urbană Construiește într-un mod pamfletar o psihosociologie a vieții cotidiene din suburbiile, cartierelele mărginașe. O societate pestriță și lipsită de consistență culturală și morală, dar care are personaje pitorești: învățătoarea Mioara Uscătescu, Gineta, Boureci, Buliga, baba Chisălescu, Onorel etc. Mai toate primind un nume ce iscă un zâmbet în colțul gurii.
Peste toți tronează binecunoscutul Mișu. El este prototipul, întruchiparea personajului masculin ce-l întâlnim la tot pasul, sub mai multe chipuri și identități. El este taximetristul volubil, fostul maistru din uzinele comuniste, portarul sau gardianul din instituțiile publice sau un neica nimeni periferic, dar și intelectualul ce face compromisuri, teleintelectualul de azi. În genere, este cel care nu are carte, dar care le știe pe toate. Este atotștiutor și autosuficient. Este bărbatul care are școala vieții. Cel care nu se dă la schimb pe niciun om de cultură. De la politică și sport, de la cultură la can-can-uri și bârfe mondene, el este depozitarul adevărului absolut. Este oracolul urban de la Delphi, cel care-ți deschide, inițiatic și ezoteric, cunoașterea asupra lumii. Toate acestea prezentate într-o ironie dură. Să-i dăm cuvântul lui Mișu: ”Mă descurc, știu din toate. Pot să-ți zic matale despre treaba din Ucraina, de avionu’ ăla cu chinezi sau de Băse. Ce vrei tu. Știu și ce a mâncat Becali azi-dimineață la Poarta Albă. (…) Am cultură, domnule. Coelio e idolu’ meu. L-am ras. Acuma îl citesc pe Dan Purece. Are ăsta o vorbă, pfui! Suflet românesc, din inimă, off, tată… Mă scuzați, îmi dau lacrimile, zău așa. I-auzi cum zice: Omul politic de azi, a distrus România mai mult decât orice dușman. Mai zic! (…) Nu-s prost, mă. Poa’ să mă cheme la orice emisiune. Îi fac la dinți.” ( B 25 ȘEF, pag. 51)
În societatea zugrăvită de Cezar Pârlog, frumoșii nebuni ai marilor orașelor (Fănuș Neagu) sunt înlocuiți cu indivizi la limita sau în cadrul psiho-sociopatiilor. Nu putem nega că multe din aspectele amintite de autor sunt o caracteristică socială.
O altă temă a cărții este condiția scriitorului pe care nimeni nu-l ia în serios – mai ales familia acestuia. Un hedonist trist și lamentabil care-și cultivă doar plăcerile proprii. Ca și cum asta nu ar fi de ajuns, mai este și impotent financiar, moral și sexual: ”Ce câștigi, mă, din asta? Nimic, mămicule, pro bono. Adică, așa de plăcere, pentru suflețelul meu. Al dracului să fii tu cu sufletul tău, să te duci la el să-ți dea bani de țigări și de-o berică bună…” (Jurnalul unui tort, pag. 124-125).
Trist, dacă este să ne gândim la condiția scriitorului din trecut. Scriitorul respectat si oarecum privilegiat, care deținea un statut aparte și râvnit. Acum, coborât din Turnul său de fildeș, devine cetățeanul de mahala, atât ca atitudine civică și raportare cotidiană, folosind un limbaj frivol, obscen și grosolan. De ce să fie altfel într-o societate fără repere clare și firești? De ce ar fi altfel decât societatea, decât epoca sa? Acum se bagatelizează totul – de la eroi, la martiri, la intelectuali – demitizăm anarhic. Așa cum, Cezar Pârlog amintește în proza sa, se acordă titluri culturale unor persoane mediatizate, dar fără consistență, fără idee, doar de dragul imaginii. Chiar dacă nu se trăiește din cultură – nu se poate respira aer curat și nepoluant, fără cultură.
Se spune că debutul te va urmări toată viața. Cezar Pârlog nu are motive foarte mari să se teamă de umbra debutului literar, dimpotrivă se bucură de un debut apreciat. Personal, îl aștept într-un roman și într-un limbaj mai puțin stradal.
Articolul a apărut în e-cultura.info la data de 30.03.2015.

Flori, fete, fițe sau băieți


Despre Cezar Pârlog – n. 23 februarie 1970, Cluj-Napoca
Fost sudor, sergent în armata ţării la revoluţie, muncitor necalificat, magaziner, comandant punct de lucru întreţinere la calea ferată, poliţist militar, redactor stagiar. În prezent lector dr. universitar la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Bucureşti. Din martie 2014 editorialist la 24FUN. Redactor asociat la revista Pro Arme.
Articole publicate în: Caţavencii, 24FUN, Dilema Veche, Historia, Luceafărul de dimineaţă, Catchy, Revista Singur, Zona Literară, Revista de povestiri, Pro Arme, Fereastra, Gazeta SF, Almanahul Asociaţiei Culturale Agatha Grigorescu Bacovia 2014, Oglinda Literară;




Viața e un drum pe jos

În curând la editura Arania al doilea meu volum de poeme: ”Viața e un drum pe jos”
coperta_bt
Cartea face parte din seria ”Poeți în Arania” coordonată de Adrian Munteanu.
Lucrez la următorul proiect: ”Jurnal de dependență”, o carte (proză) despre dependența afectivă.


Daniel Drăgan

http://dai.ly/x14kf30


De unde provin numele judetelor din Romania

articol preluat integral din
www.adevarul.ro
http://adevarul.ro/cultura/istorie/istoria-numelor-judetelor-romania-provine-denumirea-regiunii-locuiti-1_50efe43356a0a6567e69a536/index.html#
ALBA Denumirea actuală a judeţului este direct legată de prima atestare la 1097. Atunci este pomenit primul comite, care avea atribuţii administrative şi dincolo de Cetatea din actualul oraş Alba Iulia. Primele menţiuni ne parvin, potrivit cercetătorilor, de la slavi, care au descoperit, între secolele VI-X, fostul castru roman de la Apulum. Potrivit cercetătorului Ana Dumitran de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, la scurt timp după descoperirea castrului, slavii nu au mai folosit termenul de „Apulum“. A fost înlocuit cu cel de „Belgrad“, în slavona „oficială“ de azi, cu sensul de „Oraşul“ sau „Cetatea Albă“. Nicolae Iorga aprecia că „Belgradul fiind un «grad», o cetate în fiinţă, arăta tocmai existenta zidurilor, care fiind de piatră, erau si aici, (…), albe“.
ARAD Prima atestare documentară a Aradului a fost în secolul XI, în jurul anului 1080. Iniţial, a avut numele cavalerului Orod, după care a primit o uşoară modificare, ajungând „Arad”. Aflaţi mai multe despre istoria zonei!
ARGEŞ Denumirea provine, se pare, de pe vremea dacilor, de la numele râului căruia i se spunea Argessos, probabil însemnând „strălucitor“.
BACĂU Etimologia cuvântului Bacău, ce dă numele oraşului şi judeţului, este incertă. Lingviştii apreciază că pot fi mai multe posibilităţi: numele unui conducător local Bako, de la bobiţele de strugure (bacă) sau chiar de la zeul Bachus.
BIHOR Etimologia este incertă, probabil provine din sârbeşte (vihor – volbură), dar e posibilă şi o etimologie traco-dacică, după numele cetăţii „Biharea” (bi însemnând doi şi harati – a lua, a duce), posibil cu sens de două posesiuni.
BISTRIŢA Etimologia este incertă. Una din variante de provenienţă ar fi de la râul Bistriţa, denumire de origine slavonă care înseamnă „apă repede“.
BOTOŞANI Numele este legat de evenimentele din anul 1439 când „au venit tatarii şi au prădat şi arsu târgul Botoşanii“. Potrivit cercetătorilor, denumirea se trage de la un boier pe nume Botaş, care a trăit pe aceste meleaguri. De altfel, cea mai veche pecete cunoscuta pâna acum, a Botoşaniului care avea drept marca un păun cu coada răsfirată, poartă inscripţia „Pecetea târgului Botaş”.
BRAŞOV Unii istorici spun că Braşovul a fost numit după un râu cu acelaşi nume. Fluvium Brassou este, într-adevăr, atestat într-un document din 1360. Chiar cronicarul şcheian Radu Tempea afirma că „Braşovul s-a numit pe numele apei ce-i zice Braşovia”. Alţi cercetători spun că numele derivă de la cetatea Brasovia de pe Tâmpa, ideea fiind propusă în 1874 de profesorul F. Philippi şi reluată în 1928 de G. Treiber şi E. Jekelius. Astfel, ei localizează Braşovul iniţial în cetatea de pe Tâmpa, de unde s-ar fi transmis mai apoi aşezării din vale.
BRĂILA Este vorba despre un toponim clar de origine autohtonă, cu toate confuziile mai mult sau mai puţin intenţionate care au circulat în anumite perioade. El provine dintr-un toponim asemănător cu toponimele tracice sud-dunărene ca Bragylor-Bragiola în care gi se va transforma în i. Astfel s-a ajuns la numele proprii în primul rând de Brăila asemănător cu Chitilă-Chitila, Bănilă-Bănila. Este tipic românesc fiind atestat documentar încă din evul mediu ca nume personal. În unele lucrări s-au menţionat formele de limbă greacă Proilaba, de limbă slavă ca Proilava, de limbă turcă, ca Ibraila şi alte forme ca Brilaga sau Braylaum. Vechii istorici atribuie numelui o origine indo-europeană, bhreg însemnând pisc vertical cu referire clară asupra poziţiei geografice a oraşului, mai precis asupra malului înalt, adică a piscului sau versantului vertical ce sare în ochi privit din amonte, adică de călătorul ce vine din Galaţi pe Dunăre, de aici şi celălalt nume existent de „Piscul Brăilei”, acordat oraşului în trecut.
BUCUREŞTI Istoria Bucureştiului porneşte, conform izvoarelor istorice, de la stâna ciobanului Bucur, care, dorind să se apere de otomani, îşi clădeşte pe malul Dâmboviţei o cetate şi o biserică. Câteva sute de ani mai târziu, datorită creşterii economice şi demografice a populaţiei din acea vreme, devine cetatea de scaun a domitorului Tării Româneşti.
BUZĂU Numele ”Buzău”, după istoricul Vasile Pârvan, îşi are originea în radicalul tracic „Buze”. Plecând de la forma grecească Μουσεος (Mouseos), Vasile Pârvan considera că numele Buzăului vine de la forma tracică Bouzeos, transcris greşit (Μπ se pronunţă B în greceşte, ori în textul antic a fost omis π). A emis ipoteza că denumirea derivă din radicalul trac Buzes, la care s-a adăugat sufixul -eu, formă a vechiului -aios (greco-latin).
CARAŞ-SEVERIN Unele etomologii susţin că numele Caraş provine din cuvântul sârbo-croat kraş, ceea ce înseamnă zonă calcaroasă. Alţii spun că vine de la râul Caraş. În limba turcă – kara, înseamnă negru.
CĂLĂRAŞI Primele urme ale unei aşezări omeneşti pe locul actualului municipiu Călăraşi datează din neolitic, aşa cum o dovedesc descoperirile arheologice specifice culturilor Hamangia, Boian şi Gumelniţa. Vechea denumire a municipiului Călăraşi este Lichireşti. Numele provine, aşa cum afirma primul istoric al urbei, Pompei Samarian, de la hramul primului lăcaş de cult creştin, ridicat aici, cu mult înainte de 1630.
CLUJ Numele de Cluj provine din latinescul Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a numi Cetatea Clujului. Cuvântul latin clusa înseamnă închis (în italiană chiuso) şi se referă la situarea Clujului într-un loc închis, înconjurat de dealuri. Echivalentul german, Klause, este păstrat în denumirea Klausenburg. O localitate şi o regiune cu numele Klausen (în italiană Chiusa) există şi în Tirolul de Sud.
CONSTANŢA Naşul Constanţei a fost marele împărat bizantin Constantin cel Mare (306-337). Sub stăpânirea romană, vechea cetate grecească Tomis de la malul mării a primit numele Constantiana (Constanţia), după sora domnitorului. De altfel, Constantin cel Mare şi-a botezat după el 4 dintre cei 6 copii. Cele două fiice ale sale au fost numite Constantiana şi Helena (după mama împăratului).
COVASNA Provenienţă posibilă: de la cuvântul slavon Cvaz (acrişor, referitor la gustul apelor minerale din zonă).
DÂMBOVIŢA Numele provine, posibil, de la râul Dâmboviţa, format din cuvântul dâmb + sufix -iţa, dar particula -ov ar putea arăta o origine slavonă.
DOLJ Numele provine de la cuvântul slav „dolu“, care înseamnă „vale“.
GALAŢI Există o multitudine de teorii formulate prin care s-a încercat stabilirea provenienţei numelui. Ipoteza avansată de regretatul istoric gălăţean Paul Păltânea este acceptată ca fiind cea mai plauzibilă. Astfel, numelui de Galaţi i se atribuie o origine celtică, acceptată de mulţi istorici mari precum Cezar Bolliac, Ion Ghica, Ion Heliade Rădulescu. În schimb, Nicolae Iorga a legat etimologia denumirii de migraţia celţilor.
GIURGIU Dacă majoritatea locuitorilor cred că numele de Giurgiu înseamnă „Gheorghe” şi provine din limba italiană, intelectualii susţin că nu există nicio dovadă în acest sens. Ideea că Giurgiu ar avea o denumire cu rezonanţă italiană a fost lansată în secolul XIX, fiind preluată inclusiv de istoricul Nicolae Iorga. Se spunea că Giurgiu ar fi fost fondat de genovezi, care i-ar fi dat numele de San Giorgio („Sfântul Gheorghe”) după protectorul actualului oraş italian Genova. Muzeograful Mircea Alexa susţine că nu există nicio dovadă scrisă care să confirme faptul că Giurgiu ar proveni de la San Giorgio, afirmând că ideea a fost avansată într-o perioadă romantică, mai mult prin imaginaţie şi nicidecum pe un fundament istoric. Un alt scenariu indică faptul că Giurgiu provine de la numele unui cioban care ar fi avut o turmă de oi în zonă însă aceasta n-ar fi decât o legendă.
GORJ Provine de la cuvântul slav gora (munte) şi râul Jiu („Jiul de munte”).
HARGHITA Etimologie posibilă: din har („deal” sau „munte” în limbile semitice şi turcice).
HUNEDOARA Există tendinţa de a crede că judeţul Hunedoara vine de la numele lui Iancu de Hunedoara, a cărui familie stăpâneşte cetatea din secolul al XV-lea. Nici vorbă, numele este mult mai vechi. Etimologia numelui provine dintr-un nume propriu maghiar, Hunyad. El este compus din atopronimul Hunyad la care care este alăturat “vár”, ceea ce înseamnă cetate în limba maghiară. Este asemănător cu exemplul Timişoara, care în maghiară se numeşte Temesvar. Aşa se naşte Hunedoara, din Hunyadvár. Comitatul Hunedoara a fost înfiinţat în Evul Mediu. Prima atestare oficială apare în 1256 într-o dijmă papală, sub numele Hungnod.
IALOMIŢA Denumirea provine de la râul Ialomiţa şi are o origine slavonă, de la „ialov“ = „pustiu“. IAŞI Istoricii au diferite teorii referitoare la originea numelui „Iaşi”. Unii afirmă că acesta şi-ar găsi sorgintea într-un trib sarmat, Iazigii, menţionaţi de poetul Ovidiu „Ipse vides onerata ferox ut ducata Iasyx/ Per media Istri plaustra bubulcus aquas” şi „Jazyges et Colchi Metereaque turba Getaque/ Danubii mediis vix prohibentur aquis”. O altă explicaţie ar fi că numele are originea în tribul alanic al Iasilor, atât Iazigii cât şi Alanii fiind două ramuri ale Sarmaţiolr. De asemenea, în limbile sanskrită şi hindi, care au origine comună cu limba sarmaţilor, „yash” înseamnă „faimă”.
MARAMUREŞ Una din teoriile plauzibile este că denumirea judeţului se trage de la numele a două râuri importante: Mara şi Mureş. Cu toate acestea, această variantă a fost combătută de-a lungul anilor de diferiţi istorici care au arătat că distanţa dintre cele două râuri este mult prea mare pentru ca această teorie să fie luată în calcul.
MEHEDINŢI Conform istoricului Bogdan Petriceicu Haşdeu, în „Istoria Critică a Românilor”, numele de Mehedinţi vine de la Mehedinski, un termen slav desemnând teritoriul din jurul oraşului Mehadia, oraş aflat pe teritoriul judeţului vecin Caraş Severin, la graniţa cu Mehedinţiul.
MUREŞ Râul Mureş este cel mai mare râu şi principalul colector din bazinul Transilvaniei. De la intrarea în judeţul nostru, la Ciobotani şi până la ieşire, în Cheţani, râul străbate o distanţă de 180 de kilometri.Provenind din latinul Maris, un nume de fată care înseamnă ”a mării”, Mureşul se bucură de o bogată istorie cu caracter religios. De altfel, expresia latină ”stella maris” (steaua mării) face referire la Fecioara Maria. Romanii considerau că apa râului este una extrem de bogată, dătătoare de viaţă şi astfel i-au acordat o importanţă aproape religioasă.
NEAMŢ Ilie Minea (1943) (susţinut de lingvişti şi istorici: Al. Lepadatu, N. Iorga, R. Rosetti, N. Constantinescu, N. Grigoras, Ghe. Cojoc, V. Vataseanu, D. Constantinescu, C. Turcu), consideră toponimul Neamţ de origine slavă, de la termenul nemetic, care înseamnă liniştit sau tăcut, definind caracteristicile zonei şi ale râului principal.
OLT Istoria numelui judeţului Olt este una relativ simplă, în sensul că provine chiar de la râul ce-i străbate teritoriul. Denumirea oficială de “Olt” pentru suprafaţa administrativ-teritorială a fost însă folosită pentru prima dată în anul 1500, de către domnitorul de atunci al Ţării Româneşti, Radu cel Mare (sau “cel Frumos”, domnitor între 1495-1508, n.a.).
PRAHOVA Judeţul şi-a luat numele de la un fenomen care se produce pe apă.Râul Prahova a fost mai întâi Prahoviţa, un diminutiv care provine din slavul „prah“, în româneşte praf. Nu este vorba, însă, despre praful propriu-zis, ci despre o metaforă care se referea la apa care, în cădere, se transforma în picături mărunte, asemănătoare firelor de praf.
SATU MARE Numele este un derivat de la Sătmar, care, la rândul lui, provine de la numele Zothmar, căpetenia coloniştilor germani aduşi de regina Gisella în secolul al XI-lea.
SĂLAJ Originea numelui judeţului Sălaj, nestabilită deocamdată cu exactitate, pare să aibă legătură cu „vinul negru, roşu” (zilai, în limba dacă) produs aici de strămoşi noştri daci, dar sunt voci, chiar mai multe, că ar proveni din latinescul „silva”, care înseamnă pădure, şi s-ar datora, astfel, suprafeţelor mari împădurite existente aici cândva.
SIBIU Istoricii spun că numele judeţului vine din latinescul Cibiensis – Cibinium, iar denumirea judeţului are aproape 1.000 de ani. Judeţul a preluat actualul nume după marea unire din 1918. ”Denumirea are aproape 1.000 de ani. Vine din latină, pentru că prima atestare a Sibiului a fost în 1191 – prepozitura Cibiensis. Din Cibiensis – Cibinium a venit Sibiu, iar judeţul a preluat numele după marea unire din 1918. Sibiul, în germană, maghiară şi română a avut altă denumire – Hermannstadt, Szeben, Sibiu, iar asta arată că existau populaţii bine definite, care s-au raportat distinct faţă de oraş în sine”, explică istoricul Răzvan Pop.
SUCEAVA Simion Dascălul în „Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă“, spune: „Suceava scrie (Grigore Ureche) că o au descălecat nişte cojocari unguréşti, ce să chiamă pre limba lor suci, iar Suceava pre limba ungurească să chiamă Cojocărie.” Numele se compune din maghiarul „szűcs” (pronunţat: „suci”), în traducere „cojocar”, „suci” + sufixul slavo-român „–eavă”, rezultând „cojocărie” (în maghiară „szűcsség”). Originea slavă, bulgară sau română a sufixului „–eavă” prezent în cuvintele gâlceavă, iznoavă, ispravă, este dezbătută şi astăzi. A doua teorie spune că nume provine de la râul Suceava, a cărui denumire vine din românescul „soc” (specie de arbuşti), articulat „socea” + sufixul slav „–va” (prezent şi în „Moldova”). Această etimologie este problematică, fiindcă forma articulată a substantivului „soc” este „socul”, nu „socea”.
TELEORMAN Numele judeţului Teleorman ar putea să aibă sensul de pădure nebună. Acest nume provine din limba turcă de la cuvintele ”deli orman”. Vechea Pădure nebună de odinioară s-a păstrat până pe data de 17 iunie 2010 atunci când a fost scos din rădăcini, în urma unei furtuni, în nordul judeţului, în satul Plopii Slăviteşti, cel mai bătrân stejar din ţară.
TIMIŞ Numele judeţului provine de la denumirea râului Timiş. Conform dicţionarui etimologic al lui Kiss Lajos, probabil că numele râului vine din limba dacă: thibh-isjo (în traducere mlaştinos). La sosirea slavilor de nord, acest cuvânt a fost folosit ca şi Tamiş. Acesta a fost preluat de maghiari prin Temes, ne germani prin Temesch şi de români prin Timiş. În perioada romană Timişul a fost numit Tibisis sau Tibiscus.
TULCEA Cea mai veche atestare documentară în care apare pentru prima dată numele de Tulcea (Tulça) apare într-un registru vamal otoman din anul 1506 în care este oraşul este menţionat ca „fiind un important centru în comerţul de tranzit“. Au circulat mai multe variante privind toponimia oraşului Tulcea. Elementul comun al tuturor variantelor este finalul cuvântului, „CEA“, terminaţie specific turcească (ca în cazul Isaccea). Dr. Aurel Stănică, specialist al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, spune că, în final, cea mai cunoscută variantă rămâne cea a lui Nicolae Iorga, conform căreia Tulcea ar însemna „dealul de cărămidă“.
VASLUI După lingvistul Alexandru Philippide, originea denumirii „Vaslui“ este o dobândire de origine cumană. Există, desigur, şi alte ipoteze, dar cea a lui Philippide e considerată a fi cea mai aproape de adevăr. Rădăcina „vas“ ar însemna „zonă împădurită“, deci Vasluiul însemna pentru cumani „râul care curge între păduri“. Putem gândi, în concluzie, la o formaţie statală cumano-română care ar fi existat până la marea invazie tătară din 1241. Atestarea în scris a denumirii „Vaslui“ este mai târzie. Plecând de la o însemnare a călătorului polonez Macije Strykowsci, Gheorghe Ghibănescu a considerat că Vasluiul este atestat în 1375. Este vorba, însă, de o falsă interpretare demonstrată de mai mulţi istorici păstrată, din păcate, în unele documente oficiale, inclusiv pe o placă de marmură la intrarea în instituţia Consiliului Judeţean.
VÂLCEA Există două variante de explicare a etimologiei. Numele provine fie din cuvântul slav „vâlk“ (lup), fie din latinescul „vallicella“ (vâlcea – vale îngustă).
VRANCEA Numele dat judeţului Vrancea datează de la data de 2 iulie 1431, atestat documentar sub forma „Varancha”, denumire de origine traco-dacică. Potrivit istoricului focşănean Cezar Cherchiu, care a studiat în arhive despre istoria judeţului, denumirea de Vrancea datează de la 1431.


poeme de Munir Mezyed

căzut pradă viciului iubirii,
sorbind heroina sânilor tăi,
strâng în mână roadele spiritului,
ambrozie…
pe buzele ploii…
***
habibti
doarme bolta cerului în visele mele
sorbind din potirul sufletului
vinul prezenței tale…
***
neaua dalbă dintre sânii ei
piruie un vis fără de sfârșit
din volumul ”Carnival of passion and desire”, editura Arania, Brașov, 2012,


Trecerile de pietoni vor fi adaptate pentru nevăzători

Mai urmează ca instituțiile publice să arate respect și să monteze rampe de acces pentru utilizatorii de fotolii rulante, o semnalizare adecvată pentru parcările destinate persoanelor cu dizabilități, și în special, taximetriștii să reia grădinița și școala primară, pentru a nu mai ocupa aceste locuri.
Redau integral articolul apărult in: myTex.ro nr. 5722 din Ma, 29 Mai 2012
În aproximativ două săptămâni, cele opt treceri de pietoni semaforizate din oraş vor fi dotate cu dispozitive acustice, astfel încât pietonii cu deficienţe de vedere să poată trece strada în siguranţă.
„Este vorba despre sisteme de semnalizare acustică. Butonul care permite acţionarea semaforului are un un marcaj tactil şi acustic, astfel încât persoanele cu deficienţe de vedere să îl poată identifica”, au declarat reprezentanţii firmei care se ocupă de amenajarea acestor noi semafoare.
Astfel de dispozitive au fost fost, deja, instalate pe Strada Mureşenilor şi pe Bulevardul Eroilor (la Modarom), iar în viitorul apropiat vor fi montate şi la intersecţia de pe Calea Bucureşti (în zona „Ciucaş”), pe Strada Aurel Vlaicu, pe Bulevardul Saturn, pe 13 Decembrie, în zona Parcului Tractorul, pe strada Independenţei şi pe Strada Toamnei.
Pe de altă parte, tot în zona centrală, la trecerile semaforizate au fost instalate şi semafoare „repertoare”, montate la o înălţime de aproximativ 1,5 m, pentru a-i ajuta atât pe şoferi, cât şi pe biciclişti. Ulterior, astfel de echipamente de semaforizare vor fi montate şi în centrul istoric, pentru moment reprezentanţii firmei având temerea că în această zonă ar putea fi vandalizate.


BLOG

Program

0737679677
Luni - Vineri:
16,30 - 21,30

Newsletter

Abonează-te și fii în permanentă legătură cu noi: