Am lucrat cu multe cupluri și persoane care fac parte dintr-un cuplu, am observat, nu doar la ei, ci pe propria piele sau mai bine spus inimă, faptul că, în cuplu suntem vulnerabili și mai expuși emoțional în fața celor pe care-i iubim, decât în orice altă situație de viață. Uneori, rănim cu cuvinte, gesturi, acțiuni imature sau gândite prea puțin. Vulnerabilitatea vine în pachetul „all inclusive” al iubirii, împreună cu temerile ambilor parteneri.
Ascultarea propriilor nevoi, respectarea spațiului pentru sine sunt absolut necesare pentru echilibrul personal și al cupului. Dar unde este bariera eficientă dintre nevoile personale, nevoile partenerului și nevoile cuplului? Fuga și scoaterea mereu în față a nevoilor individuale, a nevoii accentuate de spațiu și „de stat” cu sine, aducerea mereu în față a expresiilor de genul: „Nevoia mea este …” nu este altceva decât ascunderea de umbrele partenerului și a cuplului. Acestea, oricum, se vor furisa în cuplu, nu te poți ascunde de ele. Ruperea sau întreruperea comunicării este iarăși o fugă de umbre, o neacceptare. Robin Dundar spunea că: „o relație monogamă este mai solicitantă din punct de vedere psihologic decât oricâte alte relații de scurtă durată”. O relație de cuplu de lungă durată este o decizie și o alegere, dar este cea mai mare oportunitate pe care ți-o așterne viața, însă necesită acceptarea părții nevăzute a lunii, a greșelilor, a defectelor celuilalt și o împăcare cu umbrele cuplului. Este ușor să te bucuri de ceea ce-ți oferă pozitiv și hrănitor partenerul și relația de cuplu, dar ce ne facem cu cele neplăcute?
Dacă ne împăcăm cu umbrele noastre, dacă ne împăcăm cu umbrele personale, de ce să nu te pui la masa păcii și cu umbrele cuplului? Acesta este o „entitate” uneori separată de parteneri, este un construct nou, umbre noi. Temerile noastre se întâlnesc cu temerile celui pe care-l iubim, emoțiile noastre nasc emoții și în celălalt. Simți teamă, nedreptate, că nu ești văzut, etc și îți vine să fugi, dar mai sănătos este să le înfrunți și să comunici cu partenerul tău. Nu mai sunt doar individuale ci devin părți ale unei entități noi. Este necesar să stăm de vorbă cu umbrele cuplului. Asta nu înseamnă că cineva nu are dreptul să iasă dintr-o relație atunci când nu mai vrea să continue sau nu mai poate. Cred doar că, într-o oarecare măsură, atitudinea consumeristă a epocii se răsfrânge asupra cuplului. Cred mai mult în iertare, complementaritate și bunătate. Cred că afirmații de genul: „este tipic pentru tine”, „așa ești tu” și jignirile de toate felurile, etichetările sunt extrem de distructive.
Cel mai mult cred că, deși nu suntem responsabili de emoțiile și stările partenerului, suntem responsabili de iubirea pe care o dăruim și ne este dăruită, suntem responsabili față de partenerul nostru pe care l-am făcut să ne iubească și ne-am dorit să ne iubească.
