Regia: Constantin Popescu
Cu: Bogdan Dumitrache (Tudor), Iulia Lumânare (Cristina), Adela Marghidan (Maria), Ștefan Raus (Ilie)
Durata: 152 minute
Povestea unei familii tipice a României de azi, soții/părinții Tudor și Cristina și cei doi copii, o fetiță, Maria de 5 ani și un băiat Ilie de 7 ani care se curmă dramatic atunci când Maria dispare din parc, în timp ce era cu tatăl și fratele.
Mânat de sentimentul profund de vinovăție pentru că Maria a fost răpită din neatenția sa, soția acuzându-l indirect prin tăcere, iar socrii, cum altminteri, prin abordare directă, Tudor trăiește etapele disperării.
Cadrele lungi, vibrante dar monotone doresc să transmită tensiunea intrapsihică pe care Tudor o trăiește în încercarea de a soluționa, de unul singur, cazul său (așa cum este privit de poliție) pentru că nu beneficiază de întregul sprijin de care se aștepta din partea autorităților, a familiei și a rețelei de prieteni. Am studiat, după film, puțin procedura în cazul dispariției copiilor. Filmul nu respectă standardul și dă senzația unor polițiști neimplicați și indolenți. Continuă ideea tragismului generalizat și psihotic al totalei incapacități a societății românești ți a autorităților, în special, de a face față unor situații de criză.
Bogdan Dumitrache își joacă foarte bine rolul surprinzând nuanțele psihologice ale disperării și deznădejdii. Un rol, privit din aspectul acesta, extrem de dificil. Sunt convins că lângă premiul pentru rol principal pe care acesta l-a câștigat la San Sebastian Film Festival se vor alătura și altele. Este filmul unui actor, singurul care iese în evidență peste tot ce înseamnă conceptul unui film și mă refer, în principal, la regie, scenariu și imagine. Pororoca este un thriller psihologic, un film despre psihologia disperării și a deznădejdii.
La urma urmei, în artă, dincolo de rafinamentul fiecăruia dintre noi, totul se reduce la gust, iar mie Pororoca, privit ca întreg, nu mi-a plăcut. Ce-i drept poate aduce unele conștientizări sau poate alimenta angoasele cu care părinții s-ar putea confrunta, însă sunt prea puține elemente, care să mă facă să așez filmul, în primele două rafturi ale interesul meu pentru cinematografie.
