Ce-o iesit din concediul asta?! Soare si nori, nu umbrosi si racorosi ci amenintatori – traznit concediul, ca sa folosesc un eufemism, caci plastic nu am cum sa fiu!
O mare bucurie e data mereu de regasire. O regasire blanda in inima, dar de neconceput in viata, un izvor ce devine tzunami pentru ca un cutremur din adanc clocoteste sangele, spulbera ratiunea si ramane…ce?!! O ascundere de sine, nu o cautare pentru ca deja ai gasit. Cand e prea nenatural de acceptat un adevar, nu-ti ramane decat sa te ascunzi de el. Pana cand va veni o alta vara, cand acostezi la malul unui port la rasarit, un mal baltit dar cu flori de mar, la care te intorci ca un fiu risipitor. Un fiu risipitor al propriului suflet!
Ce tur al Tarii Hategului…!?!?! A fost doar un ocol pe la Santamarie Orlea, un gand pe la Densus, dar doar atat, un gand pentru ca ploaia nu se opreste cand vrei tu pentru ca pamantul uscat e mai setos decat tine! E drept, am trecut pe la Castelul Huniazilor, dar nu a ramas, in mintea mea si a Catalinei ca fiind cel mai mare castel baroc din sud Sud Estul Europei, nici frumoasa curte neogotica, ci cei 100 de euro gasiti sub o Dacie 1300, care nici macar 100 de euro nu valora! Sa fie asta furt?! Ei as!!!
Vara la tara, descult mereu dar fara pastravi prinsi! Imposibil de secat raul dupa atatea ploi si prea mare apa dupa stoarcerea cerului. Cativa, cat sa le simti atingerea! Dovlecei la disc..oribili…
Ei da, Cascada Lolaia, dupa Carnic in drum spre Cabana Pietrele! Frumoasa, zbuciumata si limpede ca ochii ce nu se pot uita! A fost placut ca am prins casacada dupa ploi, cand apa se despartea involburata. Dupa doua ore de bucurie, a urmat o ploaie zdravana care ne-a alungat spre masina cu care urma sa coboram. La fel a fost si plecarea spre Brasov. Posomorata, neplanificata, in graba!
A fost trist pentru ca am plecat mult prea devreme spre Brasov! In aproape 7 ani de cand sunt in Brasov nu mi s-a parut mai urat ca in seara in care am ajuns. Plafonul de nori era mult coborat, era 19,30 – intuneric bezna din pricina norilor, ploua cu galeata, canale desfundate care aduceau gunoi la suprafata. Oare nu suntem si noi uneori al fel? Intunecati, cu barbia in piept si turbati de furie scotind gunoaie?
Toate trec – o binecuvantare la umbra unui blestem! Trec cele bune, daramite cele rele! Ramane asteptarea noptii cu siluetele ce prind viata cand iti afunzi capul in perna, cu dimineatile ce curg grabite spre ploi si nopti neincetate.
S-a dus concediul
