Libertatea scriitorului este absolută

Libertatea scriitorului este absolută

Articolul a fost publicat pe portalul național de știri: www.jurnaluldemaine.ro
https://jurnaluldemaine.wordpress.com/2015/02/20/libertatea-scriitorului-este-absoluta/
Fără discuție, povestea de dragoste dintre Mircea Eliade si Maitreyi Devi a fascinat milioane de români, a alimentat ideea iubirii romantice care dăinuie dincolo de marginea timpului și a adâncimii tăcerii, a demitizat zicerea: ”ochii care nu se văd se uită”. Aparția editorială: ”Maitreyi Devi, Mac Linscott Ricketts – Corespondență 1976-1988”, Editura Casa Carții de Știință, Cluj-Napoca, 2012 volum îngrijit de Mihaela Gligor, redă sentimentele și trăirile femeii ce-și reîntâlnește după 43 de ani iubirea adolescentină, detalii de la cina bengaleză, în care Maitreyi gătește pentru Eliade, în 1973, pe tărâm american la Chicago. Iată cum, întâlnirea lor, are loc simbolic, într-un spațiu lipsit de prejudecăți și cutume antagonic Indiei anilor 30.
corespondentaDar nu despre asta vreau să vorbesc, povestea lor, așa cum a fost văzută de către Eliade în romanul său ”Maitreyi”, lămuririle pe care Maitreyi Devi a dorit să le aducă prin liricul și caldul ei roman: ”Dragostea nu moare”, corespondența ei cu Ricketts, studentul și biograful american al lui Eliade, sunt doar prilejul prin care vreau să pun în discuție cât îi este permis unui scriitor să folosească realul în fantezia literară.
Cât de vinovat poate fi un scriitor care transformă o persoană din viața lui într-un personaj literar. La o primă privire a mărturisirilor celor doi, după reîntâlnire, pot remarca trăsăturile, raportările și preocupările ce țin, mai degrabă de gen, decât de amintire sau prezent. Două mari personalități ale culturii țării lor, Eliade fiind totuși important pentru cultura universală, nu se pot desprinde de sensibilitatea specifică genului. Maitreyi, chiar dacă iartă, nu înțelege de ce Mircea, iubitul adolescenței sale, nu spune adevărul inimii și nu o protejează (chiar și după despărțire femeia simte nevoia ca intimitatea să fie păstrată, secretele vinovate sau nevinovate să nu fie deslușite), deși înțelege, nu acceptă faptul că făcând parte din viața unui scriitor ești expus fanteziei sale literare.
Bărbatul Mircea Eliade alege să adauge elemente ireale pentru a da valoare literară, de bună seamă cunoștea nevoia de intimitate, de vis romantic care pentru o femeie este superior oricărei forme de creație. Conservarea iubirii în intimitate fiind singura valoare peste ani. Maitreyi, aflăm din corespondența sa cu Ricketts, afirmă răspicat că nu poate fi vorba doar de ficțiune aici când Mabi Thakun, Uday Sankar, Maitreyi sunt nume reale, unele întâmplări sunt adevărate iar altele nu și totuși: ”știam că era o fantezie, într‐un sens, însă este periculoasă pentru că este o jumătate de adevăr” – peste ani așteaptă o reabilitare pentru problemele pe care romanul ”Maitreyi” i le-a produs în cadrul familiei, cercului de prieteni, o reabilitare a femeii ce trăiește într-o societate conservatoare.
eliadeMircea Handoca în postfața romanului ”Dragostea nu moare” relatează un episod în care Constantin Noica tinde să-i dea dreptate prietenului său Mircea, sustinând că acesta spune adevărul deoarece avea la îndemână amintiri proaspete, jurnalul din India și corespondența. Apoi, mai adăugă lăsând, o urmă de mister: ”Dar, mai știi? Eu cred că nici unul, nici altul n-ar putea să ne spună ce e ficțiune și ce e realitate în scrierile lor. Da – la urma urmei – asta nici nu contează. Important e că un sentiment puternic, trăit cu intensitate de cei doi creatori hipersensibili și hipertalentați, a dat naștere la două romane de excepție”
Dincolo de toate aceste aspecte, dincolo de frumusețea celor două romane, rămâne faptul că libertatea unui scriitor este absolută, acesta poate făuri personaje după buna sa cuviință. Fantezia Maitreyi are propriul destin.
catalin stanciu
Cătălin Stanciu –  psiholog clinician, scriitor,  redactor Jurnalul de Maine


Fantezia Maitreyi

După o privire în grabă, a celor două mărturisiri se văd trăsăturile și raportările, punctele de vedere și preocupările în funcție de gen pe care cei doi le au.
Ca femeie, Maitreyi nu a înțeles că făcând parte din viața unui scriitor ești expusă fanteziei literare, iar Eliade, ca bărbat, chiar dacă înțeles că iubirea lor, era doar a lor a ales să o ”upgradeze” literar, deși știa că femeia are nrvoie de un vis romantic. La urma urmei, Maitreyi a făcut parte din viața lui Eliade iar cu personajul Maitreyi acesta avea dreptul să facă ceea ce a crezut de cuviință, absolută, iar orice întâmplare de viața poate să devină reper literar.
Voi reveni cu un articol apăsat pe tema asta.
Fragmentele de mai jos sunt din
http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/maitreyi-eliade-cele-mai-frumoase-iubiri-lumii-scrisoarea-cutremurat-milioane-suflete-Il-iert-suferinta-caremi-aprovocat-o-1_54de12e2448e03c0fd930c55/index.html
Fragment din scrisoarea lui Maitreyi:
„Sunt surprinsă că Mircea nu a menţionat în amintirile lui motivul real pentru care a părăsit Calcutta. Are o minunată capacitate de a înţelege greşit şi a fost întotdeauna rezervat în a spune adevărul, cu indiferenţa aşteptată din partea unui bărbat învăţat şi înţelept. Acesta este ghinionul meu. Când l‐am reîntâlnit în 1973, după 43 de ani, l‐am întrebat de ce a scris astfel de lucruri calomnioase despre mine. Mi‐a spus că era o ficţiune şi că sunt şi alte persoane cu acelaşi nume ca al meu! Ei bine, ce puteţi spune despre asta!? Rabi Thakur, Uday Sankar sunt de asemenea nume fictive? A folosit toate numele reale şi multe întâmplări reale şi, totuşi, aceasta este o versiune deformată. Îmi dau seama că mintea lui, la acea vreme, a fost de asemenea torturată şi deformată din cauza suferinţei profunde. Îl iert pentru suferinţa pe care mi‐a provocat‐o prin scrierea unor lucruri neadevărate şi nedemne pentru o indiancă. L‐am întrebat, direct, când am venit la el noaptea. Şi mi‐a răspuns: fantezie, fantezie. Ştiam că era o fantezie, într‐un sens, însă este periculoasă pentru că este o jumătate de adevăr. În cele din urmă, mi‐a promis că va adăuga un Epilog la următoarea ediţie a [romanului] Maitreyi, şi va explica faptul că, deşi unele incidente descrise în carte sunt adevărate, altele nu sunt. Mi‐a spus că îmi va trimite acest epilog să îl verific. Însă, ca de obicei, nu şi‐a ţinut promisiunea. Acum aflu din scrisoarea dumneavoastră că a omis întregul episod din memoriile sale – de ce? Nu poate omite părţile. Aici a avut oportunitatea să spună că multe dintre lucrurile pe care le‐a scris despre mine nu au fost adevărate şi să mă absolve de vină. Poate nu este conştient că în 1973, printr‐o ciudată întâmplare a destinului, un preot iezuit (se presupune că o persoană religioasă) a tradus un rezumat al cărţii sale [Maitreyi] în bengali. A fost un act cumplit şi mi‐a compromis poziţia aici. Oricum, la acea vreme, cartea mea era gata şi, dacă am avut ceva ezitări în a o publica, ele au dispărut. De fapt, am fost forţată de o inexplicabilă constrângere lăuntrică să spun întregul adevăr. Nu a fost un lucru uşor pentru o femeie indiancă. Ediţia în limba bengali, Na Hanyate, a fost foarte apreciată de publicul larg, însă familia mea s‐a declarat ofensată pentru că m‐am expus pe mine şi problemele noastre familiale. Când veţi primi ediţia în engleză veţi cunoaşte reprezentarea adevărată a întregului episod, văzut dintr‐o altă dimensiune a timpului, ca o experienţă transcendentală. (..). Nu‐mi pot imagina de ce nu are curajul să spună adevărul şi să rectifice ofensa pe care mi‐a aruncat‐o fără a fi nevoie în cartea lui, Maitreyi“.
mm
Reacţia lui Eliade În introducerea volumului de corespondenţă din Maitreyi şi Mac Linscott Riscketts, acesta din urmă scrie, în august 2012, următoarele: „
Eliade a scris foarte puţin în Jurnalul său despre vizita ei la Chicago, în 1973, şi despre turneul ei în America. Şi‐a exprimat părerile, scurt, în 13 aprilie 1973: „Întâlnire cu M. După aproape patruzeci şi trei de ani. Totul mi se pare neverosimil, ireal, fals ‐ şi, într‐un anumit sens, de prost gust”. Într‐o însemnare mai lungă, Eliade comentează: M. pleacă să conferenţieze în mai multe Universităţi. Deci, o săptămână, două, în linişte. N‐am notat aici nimic în legătură cu această vizită. Va trebui să povestesc totul, pe îndelete, în al doilea volum al Autobiografiei. Deocamdată, un singur amănunt: admirabila („angelica”, spunea Y.) purtare a lui Christinel. A întovărăşit‐o peste tot, a fost tot timpul liber cu M (sunt multe altele de adăugat) .
Şi totuşi, Maitreyi a plecat cu o impresie nefavorabilă despre Christinel. „Ea mi‐a părut foarte posesivă şi superficială”. Maitreyi a fost critică la adresa lui Christinel după ce au fost împreună la cumpărături şi Christinel a cheltuit 100 de dolari pe o rochie. Însă Maitreyi admite că şi ea a făcut ceva similar, cheltuind zece mii de rupii doar ca să îl vadă pe Mircea din nou. După ce Christinel a citit It Does Not Die, Maitreyi a primit o scrisoare de la ea, în care era acuzată că i‐a distrus lui Mircea „minunata fantezie – Maitreyi”. Însă Maitreyi credea că furia ei s‐a născut din teama că volumul „îi va aduce pe cei doi autori mult mai aproape, într‐un fel ciudat”“.

Pe urmele iubirii din ”Maitreyi”

eliade si maitreyi
http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/moata-cautat-urmele-iubirii-maitreyi-india-mircea-eliademi-a-schimbat-viata-femeie-l-am-urat-1_54d61310448e03c0fd5da28a/index.html


BLOG

Program

0737679677
Luni - Vineri:
16,30 - 21,30

Newsletter

Abonează-te și fii în permanentă legătură cu noi: