Despre "vechi povestiri minerești"

Despre "vechi povestiri minerești"

Ieri, 2 iunie 2015, la Brașov, la mansarda Casei Băiulescu, Grupul nostru de litere-sunete-și-culori ”Caii verzi de pe pereți”, prin vocea, interpretarea actoricească și cântările lui Zoltan Octavian Butuc, l-am găzduit pe I. D. Sîrbu și ale sale vechi povestiri minerești.
Este de înțeles de ce Valea Jiului este asociată cu mineriade și brute sub chip de mineri, însă o altă realitate merită dezvăluită. E greu să te lupți cu stereotipiile sociale, dar Valea Jiului nu a fost mereu o Vale a Plângerii, chiar dacă truda și suferința este indisolubil legată de ea, la fel cum cărbunele și Parângul au fost aici înainte ca omul să pășească pe cărările și galeriile ei.
”Vechile povestiri minerești” readuc în mintea noastră ortaci onești, hotărâți, drepți și fără spinări și capete plecate. Rachiul, cârciuma și familia sunt motive suficiente pentru care merită să ieși la lumină și să celebrezi viața.  Până și Sf. Petru devenit petrilean, din târnaț, privește spre Parâng, spre cei cinci copii ai săi și așteaptă ignatul să-i facă de petrecanie porcului cel gras – apoi să dreagă slănina cu un pahar de rachiu. Colonia de la Petrila nu e un demers ce se va acoperi sub praf de huilă și uitare.  Cetațenii coloniei nu sunt doar niște simplii visători. ”Vechi povestiri minerești” ne oferă o alternativă, un alt mod de a privi Valea Jiului. Zoltan Butuc prin talentul său, printr-o abordare muzicală și interpretativă inedită a readus aerul și farmecul petrilean de odinioară.
Pe lângă Ion Barbu, Valea Jiului are oameni de cultură importanți: Ion Hirghiduș, Valeriu Butulescu, Dumitru Velea, Marian Boboc, Gilbert Danco, sunt doar câteva nume care îmi vin acum în minte. Valea Jiului merită și altfel cunoscută. Poate e firesc pentru noi cei care avem o legătură cu Valea să-l prețuim de I.D. Sîrbu – însă asta nu scuză neștiința și lipsa de interes a celor din jur. E bine de știut că I.D.Sîrbu a fost omul de la care Marin Preda a clădit un personaj, de poveste și povestit – Victor Petrini – din ”Cel mai iubit dintre pământeni”. Tragismul și demnitatea lui I.D. Sîrbu (cu derapajele firești) sunt repere existențiale.
Mulțumesc, Zoltan Octavian Butuc pentru reîntâlnirea cu I.D. Sîrbu!
P.S. Cu regretul că tocmai acum m-am găsit și eu să uit aparatul foto, vă ofer câteva fotografii slabe d.p.d.v. calitativ însă, grozave din punct de vedere emoțional.
WP_20150602_17_30_57_Pro WP_20150602_17_31_14_Pro WP_20150602_17_32_49_Pro WP_20150602_17_59_50_Pro WP_20150602_18_00_16_Pro WP_20150602_18_25_57_Pro WP_20150602_18_38_44_Pro WP_20150602_18_39_06_Pro WP_20150602_18_39_33_Pro WP_20150602_18_40_27_Pro WP_20150602_18_40_51_Pro WP_20150602_19_05_06_Pro WP_20150602_19_06_00_Pro WP_20150602_19_27_46_Pro WP_20150602_19_28_07_Pro


"Marea sângelui" – Ion Hirghiduş

Animalul din noi are gust de sânge
în întuneric este un adânc strigăt al pădurii
pe-această mare a sângelui navigăm
mamele îngenunchiază pe pragul mării
vetusta aşteptare a lui Ulise
un caier de durere
flori de spin în prag
umbre de rugină
au căzut din cer migdalele amare
tu veghezi în umbra
golului din noi
pe această mare cu gust de sânge
Din volumul „Ceremonia unei vieţi zilnice”, Editura Fundaţiei Alfa, Cluj, 2012


”Apocalipsa după Cioran” de Ion Hirghiduș

Ochii tai vegheaza ziua apocalipsei dupa Cioran
moneda albastra fluturele-rege in aer
cand piere steaua in drumul ei
si vantul preamarindu-l
coboara in rascruci
condamnat la impuscarea albastra
e numai cer in locul unde-a fost
os de lumina amara
turnul rosu al Catedralei putrezeste in aur
in firava dimineata cu mana pe inima
ascultam ceasul trezit de pasari
inceputul zilei promitatoare oglinda
in care apar zeitatile
cuvinte de margean pe strazi ranite
”Ceremonia unei vieti zilnice” – Editura Fundatie Alfa, Cluj-Napoca, 2012


Patologie poetica

Sunt bolnav de aceasta poezie
la hotarele ei inaccesibile
este un riu si aproape totul
sunt bolnav de aceasta lenevire a lumii
care moare gandind
in curand ploile vor incolti
albele revarsari din scrieri apocrife
mi s-a desfigurat inima
mi s-a desfigurat gandul
cand ai plecat
e ziua ta libera
e ziua in care poti muri fara zarva
                                  Poezie de Ion HIRGHIDUS


Cuvinte sarace de multumire fata de d-l profesor Hirghidus!

Sunt momente in viata, cand pe nepusa masa, primesti o mana de ajutor – care se dovedeste a fi – o mana mereu intinsa spre tine. In asta consta tot farmecul – ajutorul care vine cand te astepti cel mai putin, dar la care speri cel mai mult!
Tocmai fusesem respins de catre profesorul pe care l-am propus sa-mi coordoneze lucrarea de licenta, o lucrare care avea la baza etica crestina „Rolul si importanta modelului moral reprezentat de preot”, si asa cum era firesc, m-am gandit la profesorul de etica!
Procedura era sa propunem un coordonator, care in functie de tema aleasa de noi, va accepta sau nu propunerea, urmand sa fim indrumati catre alt profesor. Zis si facut! Numai ca in ultima zi, cand trebuia sa fim anuntati care o sa fie profesorul coordonator, profesorul de etica m-a respins. Motivul respingerii a fost acela al lipsei mele de morala: nu discutasem cu dumnealui inainte si l-am propus fara stirea dansului – desi procedura era cea mentionata mai sus! Firesc ar fi fost sa vorbesc cu dansul, dar cum eram o fire retrasa am zis sa fac ceea ce trebuie facut! Eram teribil de descumpanit, nu atat de refuz, cat de motivul respingerii…imoralitatea! Respecti o procedura, dar esti facut imoral pentru ca procedezi asa cum profesorii cerusera sa facem! Ce puteam sa mai inteleg…?! Niciun alt profesor nu a dorit sa-mi fie coordonator, probabil si din pricina unei imagini, nu grozave, pe care o aveam in mintea multora.
O poveste banala, dar o imprejurare prin care mi-a fost dat sa-l cunosc pe d-l Hirghidus. Dumnealui, insotit de un coleg de studentie, m-a intrebat daca accept sa-mi fie coordonator, desi nu-mi fusese profesor si era pentru prima data cand il vedeam! Auzise cele intamplate si de „lipsa mea de morala”, in consiliul profesoral. Am acceptat fara sa ezit, desi am ramas surprins! Mi-a acordat credit total fara sa ma cunoasca, spunandu-mi ca daca am ales o tema despre morala este cu neputinta sa fiu imoral si sa nu ma raportez la „masurarea pedagogica absurda” a unor profesori.
Mai tarziu, am ajuns sa-l cunosc mai bine si sa citesc despre activitatea sa literara si filosofica. Firea deschisa si primitoare a d-lui profesor m-a facut, ca dupa o vreme, sa-i marturisesc ca incerc sa scriu poezii. Sase ani mai tarziu prefata volumului meu de poeme “Cearta cu ingeri” avea sa fie semnata de domnia sa!
Cuvinte sarace pentru multumirea si gratitudinea mea fata de d-l profesor Hirghidus!


BLOG

Program

0737679677
Luni - Vineri:
16,30 - 21,30

Newsletter

Abonează-te și fii în permanentă legătură cu noi: