Într-o nu știu care seară îl văd pe Mihnea căzut pe gânduri.
- Ce faci Mihnea? La ce te gândești?
- Vreau să te desenez.
- Cum vrei să mă faci?
- Tati, tu ești în trei feluri.
- Cum așa?!
- Ești liniștit, foarte vesel și uneori nervos. Dar acum vreau să te desenez liniștit.
Îmi face chipul și-mi spune:
- Vezi, așa ești tu când ești liniștit. (A desenat ceva ce părea un chip, destul de clar, dar din care se vedea liniștea)
- Ai terminat?
- După un timp îmi arată desenul.
- Hai, spune-mi ce ai desenat?
- Ești tu, ești liniștit și vesel.
- Pe cine țin de mână?
- Pe mine, iar în cealaltă mână ai cărți.
- Vladimir unde este, cum de nu-i cu noi?
- Este dincolo, doarme!
Probabil cel mai realist portret interior de care am avut parte vreodată. Iubesc linișteqa și veselia, dar apar uneori nori, uneori chiar răcoresc, nu doar fulgeră!
Apoi am căzut eu adânc pe gânduri.
