Mulți dintre oamenii pe care-i cunosc nu mă pot disocia de profesia mea, cea de psiholog. Se ajunge ca uneori, să-i fie atribuite psihologului valențe morale, etice care țin mai degrabă de sfera teologică, pastorală, preoțească. Conduita morală fiind cea care primează. Ajungi un portret moral, o oglindă în care cei mai mulți vor să-și vadă chipul prin chipul tău: ireproșabil moral, etic, cu soluții la toate, lipsit de stări sufletești, o stare zen perpetuă și impenetrabilă. Un adevărat tonomat de soluții. Tonomat cu autoservire. În fapt, se ascund de propia persoană.
A mai dat peste mine patima poeziei și a literaturii. Ăla îs! Vai mie, cu atât mai mult trebuie să fiu fără prihană în fața celor năpăstuiți de vicii și de probleme personale, în fața celor care nu au curajul să-și înfrunte demonii. Majoritatea au pretenția, în numele celor spuse, să ai disponibilitatea necondiționată de a-i asculta, de a contribui la bunăstarea lor. Supra-omul psiholog. Veniți-vă în fire! Exemplu sunteți voi, autoatribuiți-vă roluri nu le proiectați asupra altora. Neața și bună trezire!
Vin și momente în care treci pe modulul silence și te ocupi de tine, la fel ca orice om. Fiecare prin modalitatea pe care o alege sau în care se simte confortabil și eficient. Asta cu riscul de a nu mai fi la același nivel în toate palierele vieții cotidiene, profesionale și sociale. Stai într-o stare de ușoară hibernare socială și civică pentru a coborî în Groapa Marianelor din propriul suflet. Mai ai de lucru în propria ogradă și odaie.
Ieșit la suprafață, scăpat cu bine, începi o altă treabă. Curățenia printre relațiile sociale, printre cei care au atitudinea amintită mai sus.
Pax vobiscum!
