Mi-am petrecut noaptea cu o carte, cu umbre, cu temeri.
„Copilul – umbră” a lui P.F. Thomese (Ed. Humanitas. 2007) este o carte care te face să suferi, o carte care doare și-ți taie răsuflarea. O carte care este scrisă curat și tăios ca o lacrimă. O carte subtilă, nedescriptivă, cu nuanțe poetice și psihologice, ca un portret în tuș. O carte autobiografică dar care nu oferă elemente vădite din viața autorului, ci trăiri agonizante și lucide reflecții asupra suferinței.
„Unei femei care-și îngroapă soțul i se spune văduvă, unui bărbat rămas fără soție, văduv. Un copil fără părinți e orfan. Dar cum se numesc tatăl și mama unui copil care a murit?”
Cred că succesul unei astfel de cărți este dureros pentru un scriitor, care înainte de orice este un tată ce și-a pierdut copilul, dar care nu scrie puternic confesiv, ci aforistic și poetic, un autor ce nu te lasă să fii compasiv dramei personale ci admirativ literar.
Infidel cum sunt, următoarea noapte va fi cu o altă carte, dar e greu de crezut că voi uita cartea nopții trecute.
