biografii, cărţi, cultură, psihologie

Irvin Yalom – autobiografie

M-am nascut in Washington, D.C., pe 13 iunie 1931, din parinti originari din Rusia (un mic sat numit Celtz, aproape de granita cu Polonia), care emigrasera in America dupa Primul Razboi Mondial. Pentru mine, acasa era zona centrala a Washingtonului, unde locuiam intr-un mic apartament, deasupra bacaniei detinute de parintii meu. Pe vremea copilariei mele, Washington era un oras segregat din punct de vedere rasial si am trait in mijlocul unui cartier sarac de negri. Viata pe strazi era adesea periculoasa. Asa ca ma refugiam in lecturi si, de doua ori pe saptamana, faceam un drum de-a dreptul periculos pana la biblioteca centrala pentru a ma aproviziona cu carti.
Pe vremea aceea nu exista nici un fel de consiliere sau indrumare profesionala disponibila: parintii mei nu aveau practic nici un fel de educatie formala, nu citisera niciodata vreo carte si intreaga lor viata se consumase in lupta pentru supravietuire economica. Citeam la intamplare, mai mult in functie de ce imi pica in mana. Rafturile cu biografiii mi-au atras atentie destul de devreme si am petrecut un an citind toate cartile de acolo, de la A (John Adams) la Z (Zoroastru). Dar adevaratul refugiu l-am gasit in beletristica, o lume diferita si mult mai satisfacatoare decat cea reala, o sursa de inspiratie si intelepciune. Destul de devreme in viata am ajuns la ideea – la care nici acum nu am renuntat – ca a scrie un roman este cel mai bun lucru pe care un om il poate face in viata.
Toti prietenii mei au intrat la facultatea de medicina sau au devenit parterii de afaceri ai parintilor lor. Mie, medicina mi-a aparut ca fiind apropiata de lumea lui Tolstoi si Dostoevsky si inca de la inceput am stiut ca vreau sa fac prishiatrie. Psihiatria se dovedea (si inca se dovedeste pana in zilele noastre) nesfarsit de interesanta si provocatoare si intotdeauna m-am apropiat de pacientii mei cu o anumita uimire fata de povestea lor. Cred ca trebuie construita sau inventata o terapie diferita pentru fiecare pacient, pentru ca fiecare are o poveste diferita. Pe masura ce au trecut anii, aceasta atitudine m-a indepartat tot mai mult de centrul sau miezul psihiatriei asa cum se practica ea astazi, impinsa de puternice forte economice in directii opuse celei dragi mie, si anume catre aplicarea unui diagnostic de-individualizat (bazat pe simptome) si a unei psihoterapii scurte, uniforme, pe baza de protocol.
Primele mele scrieri au fost sub forma unor articole in diverse reviste de specialitate. Prima mea carte, “Theory and Practice of Group Therapy” a fost larg utilizata (700.000 de cópii) ca manual pentru pregatirea psihoterapeutilor. A fost tradusa in 12 limbi si este acum la cea de-a patra editie. Editura care mi-a publicat aceasta carte si, practic, toate celelalte care au urmat, este Basic Books, cu care am avut o lunga si excelenta relatie. Cei care ii instruiesc pe viitorii psihoterapeuti mi-au apreciat cartea despre terapia de grup pentru ca se bazeaza pe cele mai bune dovezi empirice. Totusi, banuiesc ca o parte din succesul acestei carti se datoreaza povestirii – unui sir de mici povestirii despre oameni, care curge de-a lungul textului. De douazeci de ani tot aud studentii spunandu-mi ca se citeste ca un roman.
Au urmat apoi alte texte – “Existential Psychotherapy” (un manual pentru un curs care nu exista la vremea aceea), “Inpatient Group Psychotherapy” (un ghid pentru conducerea grupurilor terapeutice cu pacienti internati in spitalele de psihiatrie). “Encounter Groups: First Facts” (Grupurile de Intalnire: primele date) este o monografie stiintifica care nu se mai editeaza. Apoi, intr-un efort de a face mai bine cunoscute aspectele psihoterapiei existentiale, m-am indreptat catre scrierea literara si in ultimii ani am scris o carte cu povesti legate de terapie (Love’s Executioner), doua romane (“When Nietzsche Wept” si “Lying on the Couch”) si o colectie de povestiri, adevarate, din terapie (“Momma and the Meaning of Life”).
Desi aceste carti au fost best-seller-uri pentru publicul larg si au fost adesea evaluate – atat favorabil cat si nefavorabil – in functie de calitatile lor literare (“When Nietzsche Wept” a castigat Commonwealth Gold Medal pentru cea mai buna opera de fictiune in 1993), intentia mea a fost, atunci cand le-am conceput, de a scrie carti cu valoare pedagogica, carti de povestiri din care se pot invata lucruri legate de psihoterapie. Ele au fost traduse in numeroase limbi, in jur de 15-20. “When Nietzsche Wept” a fost, de exemplu, in topul celor mai bune carti din Israel timp de peste patru ani. O antologie, “The Yalom Reader”, a fost publicata de Basic Books la sfarsitul anului 1997. In afara unor fragmente din cartile mele anterioare, aceasta mai contine si cateva noi eseuri personale care pot fi citite ca niste introduceri, utile profesionistilor din domeniul sanatatii mintale, la cartile mele “Love’s Executioner”, “When Nietzsche Wept” si “Lying on the Couch”. In prezent, lucrez la un roman despre Schopenhauer (n.b. intre timp, romanul The Schopenhauer Cure s-a publicat deja).
Sotia mea Marilyn, a obtinut un doctorat in literatura (franceza si germana) de la Universitatea Johns Hopkins si a avut o cariera de succes ca profesor universitar si scriitor (cea mai recenta carte a sa se numeste “A History of the Breast”, iar in prezent lucreaza la o carte intitulata “History of the Wife”). Cei patru copii ai mei, toti locuind in zona San Francisco Bay, au ales o varietate de profesii – medicina, fotografie, regie de teatru, psihologie clinica. Am cinci stranepoti si altii sunt deja pe drum.
Sursa
http://irvinyalom.blogspot.ro/search?updated-min=2007-01-01T00:00:00%2B02:00&updated-max=2008-01-01T00:00:00%2B02:00&max-results=3

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *