Cândva am lăsat cartea asta în urmă, pentru că mi-a displăcut la primele pagini. Mergând după principiul că dacă nu-ți place o carte nu este musai să o termini, indiferent despre ce autor este vorba, ori ca e Dostoievski ori Dovlatov ăsta. Dacă nu rezonezi cu cartea, mai bine nu-ți irosi timpul. Dar am reluat, peste timp, lectura încercând să mă imprietenesc cu autorul, cu cartea, cu personajele…
Prima impresie este că personajul principal Boris e un tip insuportabil, țăcănit, abulic și fără sens. Un scriitorași care nu a publicat nimic și care-și duce viața între o sticlă goală de vodkă și o altă pe cale să se golească, în timp ce visează să devină un scriitor cunoscut. Un bețiv bădăran care se crede cu simțul umorului. Cartea e scrisă cu zâmbet, însă primele dialoguri nu au un umor suav, dimpotrivă. Prietenul nostru Boris merge să lucreze ca și ghid în rezervația Puskin, un ansamblu muzeal, deloc autentic, dedicat scriitorului. Cei care lucrează aici par a fi niște nebuni îndoctrinați, iar femeile dispuse oricând să se ofere primului venit. Întâlnește alte personaje pitorești, alți scriitori betivi și ratați, intelectuali scorțoși, ipocriți, un altul care face glume necuviincioase și proaste, glume de bodegă. Cartea capătă consistență când a doua lui soție (pe care o cunoaște în rezervație) dorește să emigreze în SUA.
Boris justifică rămânerea lui în Rusia prin faptul că și-ar pierde identitatea, că se va pierde într-o lume străină în care nu se poate exprima în limba lui. Nu poate respira decât aerul Rusiei lui nebune. Iși justifică flecăreala lui de viața, de ce să renunțe la băutură, că mai toți scriitori au avut defecte, bunăoară Puskin a fost un muieratic, iar Dostoievski un împătimit al jocurilor de noroc, că libertatea stă în iubire, nu într-un sistem care oricum va fi invins de vodkă (așa cum a pățit-o agentul KGB care-l va ancheta, după plecarea soției în SUA).
Până la urmă cartea are un anumit farmec, făcând o analiză ironică a societății sovietice, a partidului Perestroika, a națiunilor închise în URSS, a spiritului rus ticnit, așa cum îl numește el, dar fără de care nu poate trăi.
Citind cartea poți „învăța” multe expresii savuroase, la fel ca în Moromeții, personaje ironice, sarcastice, ratate, dar care preferă să trăiască în Rusia lor dementă și libertatea inconstienței dată de vodkă oricărei alte libertăți sociale.