De fiecare dată când îl citesc pe Nichita am mereu şi mereu aceiaşi convingere că nimeni nu mai poate scrie nimic care să merite cu adevărat a fi citit
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetineşte sângele meu suind ca
seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur
El
un om singur
