Preluat de pe http://angelabaciu.blogspot.com/p/interviuri-cu-personalitati.html
Interviu realizat de către Angela Baciu
“ Marea poeta Nina Cassian, – pe numele sau adevarat Renée Annie Cassian s-a nascut la 27 noiembrie 1924 in Galaţi. Este o poetă, eseistă şi traducătoare româncă.
S-a născut într-o familie de origine evreiască (tatăl Ninei, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut). Scriitoarea s-a mutat cu familia la Braşov, unde a intrat la Liceul Principesa Elena, şi Bucureşti, urmând şi cursurile Institutului Pompilian. A frecventat cercuri intelectuale de stânga şi, la vârsta de 16 ani, a intrat în organizaţia Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate. În paralel, primele ei încercări literare au fost generos încurajate de Tudor Arghezi şi Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânăra poetă. Cassian a debutat editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste „La scara 1/1”.”
***
* “Timpul a fost poate (prea) generos cu mine, ajutându-mă să ajung la o vârstă venerabilă, cu mansarda încă functionând desi etajele inferioare sunt subrede si degradate.”
* “ În ce priveste exilul, nu m-am consolat cu „inima” ci cu „LIMBA”, cea care nu m-a părăsit niciodată!M-am simtit perpetuu „acasă” folosind-o cu ardoare.”
* “ Da, credeam în comunism ca într-o posibilă armonizare a lumii .(criza mea mistică)”
“ Îţi făgăduiesc să te fac mai viu decât ai fost
vreodată.
Pentru prima oară îţi vei vedea porii
deschizându-se
ca nişte boturi de peşti şi-ţi vei putea asculta
rumoarea sângelui în galerii
şi vei simţi lumina lunecîndu-ţi pe cornee
ca trena unei rochii; pentru prima oară
vei înregistra înţepătura gravitaţiei
ca un spin în călcâiul tău,
şi omoplaţii te vor durea de imperativul
aripilor.
Îţi făgăduiesc să te fac atât de viu, încât
căderea prafului pe mobile să te asurzească,
să-ţi simţi sprâncenele ca pe două răni
în formare
şi amintirile tale să-ţi pară că încep
de la facerea lumii. »
(Din volumul „Spectacol în aer liber – o altă monografie a dragostei”, Editura Albatros, 1961 )
***
A.B. – Stimata Doamna Nina Cassian, am inceput dialogul nostru cu un poem minunat…pentru ca un poet il simte pe celalalt poet chiar si fara prea multe intrebari, citesc un poem semnat de Nina Cassian, inchid ochii si…ma bucur!
Va multumesc pentru ca ati acceptat acest interviu, va mai aduceti aminte ce v-a inspirat cand ati scris aceste versuri?
N.C.- Nu mai tin minte în ce împrejurări am scris poezia mentionată (cam orgolioasă, sper că nu demagogică, întrucât se referă la ceea ce consider că am de dat, nu ca persoană ci ca ofertă de poezie…), si eu va multumesc pentru acest dialog, d-na Angela Baciu.
A.B. – Am crescut – fara sa va suparati pe sinceritatea mea – cu pozele lui Arghezi, Nichita Stanescu, Nina Cassian, Nora Iuga, Bacovia…lipite pe usa camerei copilariei mele si mi-ati calauzit pasii, dorindu-mi sa merg pe acelasi drum…cariera Domniei Voastre atat de plina : ati publicat peste 50 de carti de poezie, traduceri, eseistica, proza, intotdeauna a fost de partea Dvs.timpul ?
N.C. – Timpul a fost poate (prea) generos cu mine, ajutându-mă să ajung la o vârstă venerabilă, cu mansarda încă functionând desi etajele inferioare sunt subrede si degradate.
Drept care,dacă regret ceva, e pierderea tineretii (cea fizică, bineînteles).
Cea ireversibilă.
A.B.- Dar, sa incepem cu inceputul : v-ati nascut pe 27 noiembrie 1924 la GALATI.. Sunt de origine braileanca, dar adolescenta si maturitatea mi le-am petrecut la Galati, ce va aduceti aminte de acest oras? chiar asa in putinii ani pe care i-ati petrecut pe malurile Dunarii…amintirile acestea se regasesc undeva in scrierile Dvs. ?
N.C. – Orasul meu natal – Galati – (m-am născut se pare pe strada/cartier “Mazepa”)- mai există?
A.B. – Da, mai exista si astazi – culmea …si eu am copilarit si mi-am petrecut adolescenta tot in cartier “Mazepa”, pe strada Rosiori…dar, ati parasit orasul foarte repede…
N.C. – L-am părăsit când nu aveam încă nici doi ani, mutându-ne la Brasov unde mi-am petrecut copilăria până la 11 ani…Galati a dat personalităti exceptionale precum Ovid S.Crohmălniceanu, Iordan Chimet sau poetul-inginer, martirul Gheorghe Ursu…si multi altii…
A.B. – A urmat perioada copilariei la Brasov si mutarea la Bucuresti, cum si in ce imprejurari ati inceput sa frecventati cercurile intelectuale de stanga si ulterior sa intrati in Organizatia Tineretului Comunist, credeati in ceea ce faceati ?
N.C. – La Bucuresti – aveam 15 ani pe atunci! – era fascism si război.
Am aderat la comunism – am explicat mai pe larg de ce in cartile mele! Eram elevă si m-a atras …o alta elevă. Nu am cunoscut cercurile intelectuale de stânga.
A.B.- S-a scris in presa de specialitate ca primele Dvs.incercari literare au fost incurajate de marii nostri scriitori Tudor Arghezi si Ion Barbu. De fapt, aceste amintiri apar in « Memoria ca zestre »
N.C – Da, despre întâlnirea mea cu Arghezi am scris în „Memoria ca zestre”.
M-a dus tata la Mărtisor cu un caiet „fraudulos”, continând câteva poezii de ale mele si unele ale tatei.
A.B. – Cum v-a primit Arghezi ?
N.C. – Arghezi s- a”orientat” imediat si mi-a scris cu mâna lui :
„Talent incontestabil, vocatie sigura…” referindu-se …la ale mele.(caietul a fost un timp în posesia lui Adrian Păunescu, nu stiu dacă mi l-a restituit, eu nu-l mai am.)
În ce-l priveste pe Ion Barbu, rog cititorii sa citeasca poezia „Lui Ion Barbu” din volumul „Desfacerea lumii” apărut în 1991- 1992 la “Fundatia Culturală Română”, ea…spune (aproape) tot.
A.B.- Intr-un alt interviu televizat, ati declarat ca indiferent unde v-ati aflat, chiar daca ati fost plecata din tara, “nu v-ati pierdut niciodata inima”, si ca ati iubit locurile si oamenii de acasa…cum este sa traiesti o vreme in exil, sa fii departe, sa te simti singur…stiu ca aceste lucruri le-ati povestit in cartile Dvs.,dar…povestiti totusi cititorilor care n-au reusit sa va citeasca ultimele carti.
N.C. – În ce priveste exilul, nu m-am consolat cu „inima” ci cu „LIMBA”, cea care nu m-a părăsit niciodată!M-am simtit perpetuu „acasă” folosind-o cu ardoare.
A.B.- Cum era cenzura comunista si cum scapati de ea? Ce tertipuri foloseati? Poezia scrisa in Romania in perioada comunista era cu ceva mai prejos decat alte literaturi ale altor popoare?
N.C. – Cea mai cumplită sub raport estetic si psihologic a fost perioada dintre 1946 si 1957 – dar si după aceea -pe care am descris-o pe larg în vol.1 si 2 al „Memoriei ca zestre”.
Cenzura opera asupra tematicii, a vocabularului dar, mai grav,asupra bunelor intentii, bănuindu-ne de formalism, decadentism,demascându-ne în sedinte publice, desfigurându-l.
Da, credeam în comunism ca într-o posibilă armonizare a lumii .(criza mea mistică!), în disparitia războaielor, a banului, a statului, a antagonismelor sângeroase dintre rase, popoare, natiuni etc. Atrăgătoare utopie! Care n-avea nimic de a face cu tortionarii culturali! Sau cu cei politici! Sau cu odioasa, criminala luptă pentru putere fie a lui Stalin sau a lui Dej (uciderea lui Pătrăscanu)!
A.B.- Daca ar fi sa propuneti pe cineva pentru Premiul Nobel pe cine ati propune?
N.C. – Premiul Nobel l-ar fi meritat si Arghezi, si Blaga si, mai recent, St.Augustin Doinas.
Dar, cunosc destui mediocri care l-au căpătat… si mari scriitori care nu au avut parte de el.
Deci, să nu ne lăsăm obsedati.
A.B. Citindu-va cartile e ca si cum v-as cunoaste caldura vorbei, zambetul dintre versuri, luminozitatea si energia cu care descrieti fapte si intamplari din viata dvs.,grele, tragice, ma fac sa cred ca sunteti un om extraordinar de puternic, cum ati reusit? Care este “secretul tineretii fara batranete”?
N.C – Nu, Nu sunt puternică.
Sunt, cum am mai spus, infatilă – deci vulnerabilă. Agresorii (chiar călăii) mă crută fiindcă nu sunt un adversar pe măsura lor.
A.B.- Ce rol au jucat marile iubiri din viata Dvs. ,povestiti.
N.C – Iubirile? În afara de procentul de fericire până la extaz si de suferintă atroce – le datorez zecile de poezii pe care le-am scris!
Mă tem că am fost nedreaptă sau intolerantă cu unii dintre semenii mei…
Un vechi prieten, azi decedat, m-a numit “Apologetică-apoteotică-apoplectică-apocaliptică” având în vedere circulatia mea de la entuziasm absolut la totală respingere.Eram (mai sunt?) o fiinta exaqerată-sau doar infantilă (mai sunt?)
A.B.- In viata Dvs.ati dat multe interviuri si ati povestit multe intamplari .,as dori sa-mi marturisiti acum , daca se poate, ceva ce n-ati mai spus pana acum…
N.C – Desi m-am căsătorit de trei ori, n-am purtat niciodată rochie albă de mireasa si n-am avut parte de ceremonie…
A.B.- Doamna Nina Cassian, va multumesc foarte mult pentru acest dialog, mi-a facut o mare onoare si bucurie, si, v-as ruga sa incheiem cu un gand…vers…
N.C. – As încheia cu un cântec popular pe care-l fredonez la ocazii:
„Dunăre, Dunăre,
drum fără pulbere
si fără făgas…”
si. dintr-o poezie a mea despre vărsarea Dunării în mare:
„lichidul, ostenit de propria-i istorie”
„intră-n odihna lui iluzorie”…
Ceea ce-mi doresc si mie…
( Nina Cassian)
Interviu Nina Cassian
