În sens restrâns, termenul filetism înseamnă identificarea religiei cu naţionalitatea, cu naţionalismul.
Biserica ortodoxă, în secolul XIX a considerat filetismul ca o erezie. În zilele noastre, unii oameni amestecă naţionalismul exclusiv cu ortodoxia. Cum am mai spus-o de multe ori, e firesc ca poporul român să se sprijine pe valori moral creştine, şi în speţă pe ortodoxie ca şi biserică majoritară. Asta nu înseamnă exclusive naţionalism ci mai degrabă o conduită social – morală. Însă, nu să amestece cezarul cu Dumnezeu.
În România, “credinţa străbună” ajunge să fie jertfită în folosul interesului naţional – acesta din urmă fiind într-un interes meschin. Şi la noi devine o modă ascunsă sub mantia, nu-i aşa onorabilă, a naţionalismului şi sub roba bisericească. Ceea ce ar trebui să fie un cod moral devine un fariseism vulgar şi dezonorant. Cu toate acestea cei porniţi pe drumul acesta nu se vor opri şi vor nesocoti ceea ce Biserica a hotarât ca fiind erezie. Ironic este că aceştia nu se opresc din jigniri făţă de protestanţi, unguri, evrei şi orice altceva ce nu li se pare românesc, făcând eretici pe oricine, pe când ei, conform normelor date de ortodoxie sunt eretici. Dacă filetismul este o erezie, cei care amestecă borcanele sunt eretici.
La rândul meu, am intrat în dispute şi jigniri cu ultranaţionalisti, din simplul motiv că nu pot acccepta intoleranţa şi lipsa de discernământ. Dar prin asta pot deveni eu un tip intolerant.
Cei care spun ca iubesc modelul (ca să-l amintesc pe Pleşu), dar urăsc pe cei creaţi după chipul şi asemănarea Modelului, sunt nişte mincinoşi şi nu pot fi mărturisitorii Lui.
Filetismul, naţionalismul şi erezia
