Trestia revoltată este o poveste de dragoste de la primul până la ultimul cuvânt. O dragoste ce nu se rătăceşte o dată cu ultimul vagon ce se ascunde după cladirile gri ale oraşului. Depărtarea ce avea sa vină, freamătul anilor ce se vor scurge. „Mâinile lui. Mâinile mele. Toate patru se agaţă unele de altele. Strădanie zadarnică”
Dincolo de povestea romanţată, dintre doi tineri ce sunt nevoiţi, din pricina războiului să trăiască în ţări diferite, este ideea că fiecare dintre oameni are un tărâm nepătruns în care nu există morală, lege, normă, social ori constrângere.
Un tărâm al său terapeutic, vindecător.
“Incă din prima mea tinerete, consideram că fiecare om pe lumea asta işi are al său no man’s land unde işi este propriul lui stăpân. Există o viaţă ce se vede şi o alta, necunoscută celorlalti, ce ne aparţine întru totul. Asta nu înseamnă că una este morală şi cealaltă nu, sau că una este permisă şi cealaltă interzisă. Ci doar că fiecare om, din când în când, scapă oricărui control, trăieşte în deplină libertate şi în mister, singur sau cu altcineva, o oră pe zi, sau o seara pe săptămână sau o zi pe lună.”
Această trăire în libertate, cum o numeşte Berberova, nu este altceva decât implinirea neîmplinită a iubirii. Acest tărâm diferit de lumea reală, de viaţa de zi cu zi, îţi oferă posibilitatea unei dedublări neconstrângătoare, a unei lumi care nu este afectată de gândire, prejudecată, ori morală – pentru că acestea, în acest tărân nu există, nu pot fii conceptualizate, pentru că e un tărân ascuns definiţilor si deschis doar sentimentului, simţirii!
La Nina Berberova spre deosebire de trestia firavă dar gânditoare a lui Pascal, trestia devine o trestie revoltată. Nu doar ună care gândeşte ci se şi revoltă „Trestia gânditoare îşi murmură revolta”
Acest tărâm nu e pătruns şi nici organizat de către nimeni pentru ca altfel te trezeşti închis în propria cameră de lux sau altfel spus, „toată lumea se instalează în casa ta”, anchetatorul (reprezentând instanţa morală), judecătorul (norma), sergenţii de circulaţie (probabil cei care-ţi dirijează viaţa – indiferent de cine sunt aceştia)
Dincolo de astea ar mai fi un subiect care se desprinde din carte, dar este secundar! Poate iubi o femeie două persoane în acelaş timp, poate iubi un bărbat două femei în acelaşi timp? Într-un astfel de no man’s land, răspunsul e lesne de intuit.
P.S. Cartea are 85 de pagini, scrisă într-un limbaj simplu, uşor de citit, cu fir epic desluşit!
„Fereastra se va inchide cu zgomot, si usa se va inchide si ea, zdrobind laba unui biet animal,iar fluviul verde-nchis al vietii isi va relua cursul „…”ma simt ca si cum m-as opri sa-mi privesc nemiscata trecutul „…as mai fi adaugat si asta 🙂
Spui „Această trăire în libertate, cum o numeşte Berberova, nu este altceva decât implinirea neîmplinită a iubirii”…nu sunt deacord cu tine aici. Berberova zice mai departe „Dar sa nu credem ca ea este o sarbatoare (existenta secreta), si ca tot restul vietii reprezinta cotidianul. GRANITA este intre viata asa cum e ea si existenta secreta”. Ceva mai sus spune „aceste ore adauga ceva la existenta ta vizibila” si se explica mai jos ” esti strabatut uneori de cate un gand ce iti va schimba existenta, TE VA SALVA SAU TE VA PIERDE.
Octavian Paler spunea ceva de genul ca el crede ca fiecare om are o viata publica, una particulara si una secreta. Cate existente are fiecare…cum se influenteaza ele…fiecare stie pentru el mai bine.
Imi place finalul :”Nu profit de toate prilejurile si nu ma inclin in fata tuturor ingaduintelor „
Pentru personajul femin al cărţii a fost împlinirea iubirii lor. Acel tărâm devenise o preocupare exclusivă pentru iubirea îngheţată în Nordul Europei. Mărturiseşte că viaţa ei începea să se reducă la trei întrebări legate de Einar: Măi trăieşte? Am să-l mai văd? Mă mai iubeşte?
Din moment ce ea a ales să nu se căsătorească, conservând şi „sporind” iubirea pentru el, în acel no man’s land locuit de imaginea lui Einar, rămân la părerea că şi-a implinit relaţia într-o lume de nepătruns.
Asa este…eu nu m-am exprimat bine, voiam, cred sa zic ceva si m-am impotmolit 🙂
Nu, nu te-ai împotmolit…nici vorba! Ai adus în discuţie aspecte la care nu m-am gândit! Ai dreptate când îl aduci în atenţie pe Paler şi rolul pe care-l avem, de aici decurgând viaţa pe care o ducem în social, particular şi viaţa tăinuită. Tărâmul fără de oameni al fiecăruia e construit şi din neajunsurile, neîmplinirile, dorinţele, eşecurile vieţii private şi publice. Şi da, „nu profit de toate prilejurile şi nu mă înclin în faţa tuturor îngăduinţelor” după principiul nou testamentar că toate îmi sunt permise, dar nu toate îmi sunt de folos. De folos spiritual, sufleteşte!