Atunci când…
Când nu se mai poate, când cade zăvorul
interior, al icoanelor mute,
viata dezminţită cu viitorul
de după moarte-al umbrelor slute.
Când nici trădarea nu te mai doare
şi nici lumina din dezbrăţişare
şi dor de sine nu mai raspunde
ecoul, golul Celestei Unde,cadă deodată, sacru zăbracnic,
Etern prezentul Nirvanic
A doua alungare
Clopote şi muzici asurziră cetatea!
somnul din om şi din lucruri e mort
din psihedelie non-entitatea,
foamea-ntre toate/n-o mai suport
Ah, subţiată fiinţă-n retragere
înspre pădurile ultime-n veac
invers durata vămilor agere
o voi străbate, zburdând făr-de-lea…
Imagini muşcate sublime-n sărut
invers fuge timpul spre ce va sa vină
Grădinarul e orb, Păstorul pierdut
în a divinului hermeneia lumină