De ceva vreme, nu mai am chef de lecturi noi. Daca putem numi „de ceva vreme” mai bine de un an de zile. Pentru ca nu poti fara lectura am reluat cateva carti pe care le-am citit cand aveam vreo 19-20 ani. (Divina comedie, Crima si pedeapsa, metafizica lui Nae Ionescu, Culianu, Kolakowski, etc) Lecturi, in general, care ating o tematica religioasa, dar citite pe vremea cand nihilismul si existentialismul imi bantuiau cugetul, cand ratiunea nu se impaca cu conceptul de demiurg rau dar nici cu cel de Mantuitor, cand nu aveam de impartit si de judecat chestiuni esentiale in crestinism.
Ma reapuc de Faust curios de cum voi privi acum problema mantuirii in Faust. Daca voi privi spre pacatul originar, daca voi cauta explicatiile unei opere literare in teologia morala, in teologia paulina sau controversa Pelagius – Augustin ce a dus mai tarziu la faimoasa dezbatere arminianism vs calvinism, sau mai simplu liber arbitru vs predestinare. Toti stim ca pelagismul si mai tarziu arminianismul au fost declarate ca fiind erezii, dar ciudat, bisericile contemporane (aproape fara exceptie) sunt mai degraba adeptele unor doctrine mai apropiate de Pelagius decat de Augustin, chiar daca nu amintesc de cei doi in doctrina directa ci doar in istoria crestinismului.
Daca tot am ajuns aici si am vorbit de pacatul originar, Origen are o teorie – sa nu-i zicem dogma, despre creatie. El spune ca au existat doua creatii:
- o creatie directa – din mana lui D-zeu, si
- o creatie indirecta – prin voia lui D-zeu dar din Adam, deci din om
Este limpede aici despre ce creatie este vorba. Origen spune ca Adam si Eva nu au aceeasi creatie si nu sunt la fel, Adam inchidea in el posibilitatea pacatului, dar trebuia sa vina tentatia pacatului din afara lui. De ce credeti ca sarpele, s-a adresat Evei? Pentru ca stia ca este mai slaba, pentru ca daca nu ar fi stiut s-ar fi adresat lui Adam. De unde stia el sa i se adreseze Evei – daca oamenii sunt amandoi creatia lui D-zeu si atunci de ce Eva este mai slaba decat Adam? Origen concluzioneaza ca „exista diferite trepte de creatiune si nu tot ce iese din mana lui D-zeu inchide acelasi grad de perfectiune. Nu ca D-zeu n-ar putea sa creeze la fel, dar nu intelege sa creeze la fel” – a intelege nu in sensul de necunoastere ci de exercitare a vointei dupa „bunul Sau plac” (Pavel – Ep Romani). Nu este vorba de altceva decat de ierahizare. Intr-o oarecare masura o putem lega de Faust prin tentatia trairii depline si fara limite, ingradire si lege, tentatia fericirii oferite de fructul oprit. Interzicere nu ca o interdictie morala ci mai degraba ca o limitare pentru ca ceea ce e creat, fie si dupa chipul Sau, nu poate avea atotputernicie. De aceea sustin interdictia nu ca pe o chestiune morala ci ierarhica.
Cu toate incercarile noastre de fericire, preocuparea crestinismului nu este pentru trairea fericirii pamantesti (fara a o exclude), ci pregatirea vietii de apoi.
„Sa nu vi se tulbure inima! Aveti credinta in Dumnezeu si aveti credinta in Mine. In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca nu ar fi asa, v-as fi spus. Eu ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va vav oi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi. Eu sunt calea, adevarul si viata…Nu va voi lasa orfani, Ma voi intoarce la voi…Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima si nici sa nu vi se inspaimante. Ati auzit ca v-am spus ‘Ma duc si Ma voi intoarce la voi’ „
Ei da, asta e nadejdea crestinismului. Din punctul asta, al constientizarii faptului ca D-zeu pregateste un loc pentru fiecare credincios, crestinismul devine amoral. Moralitatea cade, ea este doar o consecinta a unui adevar insusit, constientizat, acceptat si trait.
Cu toate astea Nietzche avea dreptate cand spunea ca crestinii aduc cel mai mare deserviciu crestinismului prin viata pe care o duc. Asta si pentru ca, in mod firesc masuram cu talerul privirii, dupa ceea ce se vede! Eu raman la parerea, contestabila bineinteles, ca din perspectiva vietii de apoi, crestinismul este amoral. E adevarat ca in jurul lui s-a creat o teologie morala si de aceea componenta morala a crestinismului e de netagaduit in viata seculara. Rolul social al crestinismului, al diferentierii si a decalrarii unei apartente divine, te face vulnerabil si usor de :masurat” moral. Exemplul moral a devenit obsedant, puritanismul e mai putin crestin decat o atitudine furioasa pentru sustinerea unui adevar. Morala nu este scopul crestinismului, moralitatea este doar consecinta asumarii trairii pentru o alta viata, pentru acea Imparatie care nu este in lumea aceasta.
Problema mantuirii in Faust, intre fericirea pamanteasca si fericirea vietii de apoi…
