Jung spunea ca noi barbatii, avem nevoie de doua tipuri de femei! Una care sa ne fie sotie si care sa ne asigure „urma” pe pamant, sa ne nasca si sa ne creasca copiii si o femeie care sa ne inspire, sa ne insoteasca spiritual si sa ne impartaseasca idealurile creatoare! Daca ar fii sa luam acest fapt ca pe o necesitate, atunci poate am gasi exemplu la poeti, oameni de stiinta etc, care numai de fideli nu sunt cunoscuti! Sa luam poetii…contemporani sau nu..!!Isi scriu ei iubirea pentru sotie, sau pentru vreo mladie faptura din zori sau din amurgul gandurilui? Sunt mai mult trubaduri, hoinari sentimentali – daca ar fii asa! Imi veti spune ca marea majoritatea au avut o viata amoroasa dezastroasa si instabila…poezia fiind o defulare a neaprecierii de care au parte dinspre o femeie! Cu toate astea niciun poet nu canta iubirea pentru o femeie, in general, ci pentru aceea care l-ar face sa traiasca ceea ce scrie, sa nu mai aiba nevoie de scriitura ci de atingere, mangaiere… Bun asa…casnicia ca sfarsit al poeziei!! 🙂 – o alta concluzie „rautacioasa”
Tot Jung zicea ca o conditie esentiala a oricarui bun mariaj este aceea de a ti se permite sa fii infidel! Infidelitatea ca necesitate (dinspre barbat mai mult) de a fii fericit conjugal. Daca este sa luam cuplurile deschise, unde infidelitatea este permisa de ambele parti in contrast cu cuplurile care spun ca principiul de baza este acela al fidelitatii, fericirea conjugala este de partea celor din urma – asa o spun psihologii specializati pe familie si pe cuplu. In primul caz, desi se vorbeste de totala libertate de alegere a celuilalt, nu avem de a face decat cu respingerea celuilalt, cu nonvalorizarea celui „ales” si cu trairea-ti hedonista pana la apus.
Oricum ar fi, ambele tin de alegere, motive se gasesc…consecinte deasemenea!
E 8 martie! Ziua mamei – ea este cea mai iubita dintre femei..de cele mai multe ori, reperul moral si existential! Oameni buni, nu fiti trubaduri – nu cantati iubirea pe strazi oricarei femei dispuse sa va asculte! Iubiti-va sotiile, mamele si mai putin colegele 🙂
Chiar asa iubeste sotia!
Pai, da – cam asta si fac!
Nu cunosc o îngemănare mai ciudată şi un mănunchi mai simplu decât întocmirea femeii coastale; fără a fi misogin, decât în măsura prevenţei necesare oricărui bărbat cu discernământ de genă, în fapt femeia este întruchiparea întâlnirii omului cu Dumnezeu iar mireasma ei este adierea vanităţii demonului pe când sacrificiul ei înseamnă tăria unui sentiment unic pe care femeia îl sădeşte în sufletul bărbatului iar bărbatul îl portretizează spre contemplarea şi dorinţă…
Salut Stefane! Tentatia misoginismului e una intelectuala, sa o recunoastem, ne lipseste coasta – motiv de filosofare!!! Dar in fapt iubim, avem nevoie de iubire (ca un semn de valorizare sau puritate – asta e altceva)! Fie ca e vorba de ceea ce Dumnezeu spune, ori de mitul androginului, fie de anima si animus…tot acolo ajungem – la iubire! „Intruchiparea intalnirii omului cu D-zeu” – zici…asta pana cand, barbatul a ascultat de femeie mai mult decat de D-zeu 🙂 !